Gina Gheoca este psihoterapeut cu formare adleriană, Managing Partner Reţeaua Info-Sănătate.

Tudor Ciuhodaru este Medic Primar, şeful UPU de la Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfântul Ioan“, Iaşi.

De ce aţi înfiinţat „Cîrtiţa“?
Scopul a fost acela al sensibilizării tuturor factorilor de răspundere. Pornind de la lumea medicală, până la lumea politică. De multe ori deciziile nu au fost luate în sens pozitiv de către politicieni. Soluţiile acestora nu se potrivesc deloc cu ceea ce este în sistem, iar noi, cei care încercăm să salvăm viaţa pacienţilor, suntem puşi în situaţia de a respecta anumite decizii luate de la centru chiar dacă ele nu sunt benefice pentru pacient. Problema foarte importantă, "fenomenul Lăzărescu" (plimbarea pacienţilor pe la spitale), nu este rezolvată la Iaşi, pentru că nu există un spital care să aibă de toate în el, de la specialităţile necesare evaluării politraumei, specialităţile necesare investigării politraumei şi specialităţile necesare rezolvării politraumei într-un singur loc.

Oamenii continuă să se plimbe între spitale. De multe ori mă întreabă, acum, mai nou, mă întreabă chiar şi parlamentarii României, unii dintre ei medici, când trimit un pacient de la Suceava sau de la Bacău sau de la Vaslui, între câte spitale se va plimba pacientul. Şi este normal să întrebe. Centrul Regional de Tratament Intoxicaţie, Traume şi Arsuri, CÎRTIŢA a vrut să fie un Centru de Traumă pentru toţi acei pacienţi aflaţi în suferinţă. Pentru a se vedea că şi în Centrul Universitar Iaşi un pacient grav poate fi tratat, un pacient traumatizat, politraumatizat poate fi tratat adecvat. Şi deja demersurile se văd.

Sunteţi iniţiatorul unui act normativ mai special...
Da, este un proiect legislativ ce prevede ca orice agresiune asupra personalului medical să fie considerată caz penal. Pentru că, de multe ori, oamenii, pacienţii nu au înţeles că suntem de aceeaşi parte a baricadei. Şi de multe ori s-a ajuns la situaţii tragice, la situaţii extreme. Mulţi dintre cei care încearcă să salveze pacienţi în suferinţă au fost bătuţi, agresaţi sub alte moduri şi, de ce să nu spunem realitatea, mulţi dintre ei şi-au pierdut viaţa cum este şi cazul doctorului Dan Velcelean, din Timişoara, care a fost înjunghiat de o rudă a unui pacient, deşi făcuse tot ceea ce era posibil pentru acel pacient. În acest punct nu pot decât să susţin ideea de protecţie a acestui personal, pentru că aceste cazuri sunt din ce în ce mai numeroase, ultimele dintre ele le-am semnalat şi noi în ultimul timp chiar în unitatea de primire a urgenţelor de la Spitalul de Urgenţă.

Acum două săptămâni un pacient a distrus tot ceea ce a întâlnit în cale, am avut asistenţi bătuţi, asistenţi scuipaţi, asistenţi umiliţi în contextul în care oamenii aceştia sunt puşi acolo pentru a salva viaţa. Trebuie să reglementăm cumva asta şi cred că tocmai acesta este scopul proiectului legislativ. Vrem să iniţiem la un moment dat o campanie de informare a populaţiei despre ceea ce se poate face pentru ei şi ceea ce nu este permis prin lege, care sunt reglementările sistemului medical românesc pentru ca oamenii să ştie exact şi să nu ceară lucruri absurde. Evident că vom fi întotdeauna aproape de pacienţii noştri şi mereu am zis că cel mai puternic partid este partidul pacienţilor, dar cred că este momentul ca şi lumea medicală să spună ceva.

Aşa cum a făcut-o şi dr. Chirculescu?
Pe dr. Chirculescu l-am apreciat pentru că unele lucruri trebuie spuse indiferent de consecinţe şi cred că deja acest lucru se simte. Eu am dovedit că un medic parlamentar se poate implica în probleme medicale, că poate susţine ce este mai bine pentru pacienţi, că este momentul să insistăm pentru rezolvarea problemelor între decidenţi, şi vorbesc aici despre pacienţi, de sistemul medical, dar sistemul medical văzut complex, pentru că un sistem medical nu poate exista în afara personalului medical, Ministerului Sănătăţii. Am văzut decizii luate în ultimul timp sub lumina reflectoarelor. Nu cred că asta este soluţia. Şi, probabil pentru că sunt pe semne cel mai bun comunicator medic, îmi doresc o cale în care toţi să spună ceea ce ar trebui să fie făcut şi să ajungem la cea mai bună soluţie. Nu cred că cineva are creierul luminat sau că adevărul absolut îi aparţine unuia, deşi am văzut că se insistă pe aceste lucruri. Că unii sunt „parinţii“ unui anumit sistem medical sau că totul se poate face doar cu o plănuire a cuiva.

Eu cred că trebuie consultaţi toţi cei implicaţi în asigurarea unui act medical şi vorbesc, în primul rând, de personalul medical şi de pacienţi şi după aceea de cei implicaţi în asigurarea şi organizarea acestui sistem pentru că, de cele mai multe ori, atunci când a apărut o disfuncţionalitate în sistem, a fost blamat personalul medical. Şi nu este corect. Pentru că, cu fiecare etapă oamenii şi-au făcut treaba sau au încercat să şi-o facă maximal în condiţiile date, dar nu putem cere imposibilul. Ar trebui responsabilitate de ambele părţi pentru că oriunde în lumea asta există şi îndatoriri, nu numai drepturi. Eu cred că este momentul ca lumea medicală să devină un factor de opinie. Să poată lupta pentru pacienţi şi să găsească cele mai bune soluţii pentru aceştia. Unele decizii luate de guvernanţi sunt reci, sunt seci şi ţin de administraţie. Am avut oameni care au fost prin MS şi au pus accent strict pe latura economică a problemei. Eu sunt conştient că un medic costă şi costă oriunde în lumea asta. Dar la fel de conştient sunt că se moare oriunde în lume.

Aveţi suficient personal?
Noi, UPU, am fost puşi,  în ultimii doi ani, într-o situaţie defavorizată, ca să nu zic rea-voitoare, din partea Ministerului , pentru că nu s-a scos niciun post în ultimii doi ani, acum am reuşit să scoatem 4 şi deja sunt înscrişi 3 medici.

Doar 4?
Să ştiţi că nici excesul de personal nu îmbunătăţeşte lucrurile pentru că, la un moment dat, există tendinţa de a lăsa pe celălalt să facă treaba sau că nu-şi mai cunoaşte fiecare atribuţiile. La noi am învăţat să ne descurcăm cu oameni puţini şi să asigurăm un sistem funcţional de responsabilizare a fiecăruia dintre ei, fiecare ştie ce trebuie să facă. Pe mine m-a îngrijorat faptul că s-au scos la concurs multe posturi şi oamenii nu s-au prezentat. S-au scos locuri pentru rezidenţii din ultimul an, locuri bune, care nu s-au ocupat. Asta înseamnă că acei oameni au de gând să termine şi să plece. Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru medicina românească şi, de ce nu, pentru Ministerul Sănătăţii.

Ce părere aveţi despre migraţia medicilor?
Dacă sistemul nu le oferă posibilitatea de a-şi practica meseria în ţară cu ce sunt ei vinovaţi? Dacă sunt oferite nişte condiţii de birocraţie excesivă, de salarizare insuficientă, de condiţii de lucru necorespunzătoare, de agresivitate permanentă, inclusiv mie îmi este foarte greu să lucrez cu o presiune media care caută de fiecare dată o potenţială greşeală. Eu cred într-un cod deontologic şi al medicului şi al ziaristului. Şi de multe ori aceste părţi ar trebui să-şi respecte codul deontologic şi astfel lucrurile ar decurge altfel. În aceste condiţii, ce i-ar atrage pe aceşti oameni în sistem?

Deci, un fel de valorizare, salarizare corespunzătoare, media. Am văzut colegi de-ai mei medici care au zis că încet, încet se vor retrage din gărzi pentru că riscul este prea mare, pentru că efortul este prea mare şi pentru că atunci când nu mai ţii cont de realitate lucrurile sunt diferite. Eu cred în instituţia Colegiului Medicilor tocmai pentru acest lucru, pentru că în momentul în care iei o decizie ar trebui să te evalueze nişte experţi. Cei care sunt de aceeaşi categorie şi pot să interpreteze lucrurile în mod real. Medicina nu este neapărat albă sau neagră. Trebuie să existe o comisie de experţi care să spună acest lucru. La medicină, fotbal şi politică se pricepe toată lumea, aşa că este mai simplu să spui că acel om este vinovat din start. Eu ştiu că există şi eroare şi greşeală medicală.

S-a mărit numărul de internări?
Avem o problemă cu internatul pacientului, tocmai de aceea au fost făcute aceste unităţi de primire a urgenţelor, pentru a evalua şi a hotărâ dacă poate fi trimis sau nu acasă. Problema este că de când este această vânătoare de vrăjitoare în sistem s-a mărit numărul de internări şi numărul de trimiteri spre spitale pentru că acei medici de familie care au primul contact cu pacienţii nu-şi mai asumă, sau le este frică să-şi mai asume anumite responsabilităţi. Eu nu cred că asta este soluţia. Soluţia este un sistem capabil de a absolvi orice pacienţi la faţa locului şi de a-l trata corespunzător şi, mai mult decât atât, reconsiderarea actului medical în sine. Vreau să susţin o iniţiativă legislativă, vis-a-vis de aceste case, clădiri dezafectate care s-ar putea transforma în clădiri medico-sociale pentru asistenţa minimală medicală şi inclusiv o parte socială asigurată.

PUBLICITATE

“Am colegi care se vor retrage din gărzi, pentru că riscul a devenit prea mare“



Comentarii

Adauga comentariu »

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.