![]() |
Dureri inexplicabile la copii? Dureri de creştere?In mod curent la consultaţie se prezintă copii, cel mai adesea între 3 şi 10 ani care acuză dureri nocturne pe faţa anterioară a gambelor sau mai rar la nivelul coapselor. Mihai Jianu |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Mihai Jianu este medic primar specialist în Ortopedie în cadrul Centrului Medical MediClass
Aceste dureri, de regula bilaterale, se repetă periodic în absenţa oricăror altor semne şi neliniştesc părinţii. Examenul clinic este normal, iar examenul radiologie la nivelul întregului membru pelvin nu pune în evidenţă leziuni osoase. Se pune atunci problema unor "dureri de creştere", concept destul de larg răspândit atât în rândul pacienţilor, cât şi în rândul unor medici practicieni. Studii credibile amănunţite, realizate pe loturi de mii de pacienţi, infirmă existenţa "durerilor de creştere". Durerile care apar de regulă la copiii hiperkinetici, care aleargă mult, care sunt într-o permanenta mişcare, pot avea drept cauză oboseala musculară datorată neconcordanţei între lipsa de maturare a structurilor musculare si osoase si intensitatea eforturilor.
Copilul, la vârsta la care apar aceste dureri, nu poate face distincţia între oboseala musculară si durere. Durerile care apar şi se accentuează în a doua parte a zilei şi noap-tea, dispar mai totdeauna dimineaţa, după ce copilul s-a odihnit. O dovada elocventă a faptului că nu există dureri de creştere este aceea că niciodată copii nu acuză dureri ale braţelor sau antebraţelor ci numai dureri ale membrelor inferioare, portante, ce susţin greutatea corpului. Uneori există şi cazuri în care copilul se plânge de dureri la nivelul genunchilor, gambelor sau picioarelor prin mimetism, fiind în anturajul unor personae în vârstă care acuză frecvent dureri la articulaţiile şi oasele membrelor.
De cele mai multe ori durerile care apar pe faţa anterioară a gambelor, noaptea, sunt determinate de oboseala musculară. Medicul trebuie să facă un examen amănunţit al copilului, deoarece multe afecţiuni pot produce dureri ale gambelor şi coapselor şi numai după ce a exclus alte cauze, să liniştească părinţii explicându-le că durerea nu ridică nici un fel de probleme, nu trebuie tratată deoarece trece de la sine, în timp. In concluzie, nu există dureri de creştere. Medicul ortoped trebuie să excludă existenţa unei afecţiuni osoase sau musculare care generează dureri. Durerile inexplicabile dispar spontan, în timp şi nu trebuiesc tratate.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 6047 cititori |
| PUBLICITATE |





51 vizitatori online










