![]() |
Posedat de diavol sau tulburare de personalitate?În „Manualul pentru diagnosticarea tulburărilor mentale“ (DSM-IV), personalitatea multiplă este inclusă în grupa tulburărilor disociative (sau a nevrozelor isterice). Paula Irimia |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Specificul îl constituie existenţa în aceeaşi persoană a două sau mai multe personalităţi distincte. Aceste „alte“ personalităţi sunt dezvoltate parţial sau în totalitate şi preiau în mod repetat controlul. Trecerea de la o personalitate la alta se realizează într-un anumit interval (de la câteva secunde sau minute, la câteva ore sau zile). Cauza acestei tulburări este, în general, o situaţie de viaţă foarte dificilă căreia persoana nu îi poate face faţă şi pe care o găseşte dezagreabilă. După ce a epuizat toate mijloacele de luptă interioară cu această situaţie critică, persoana încearcă să o evite şi se refugiază într-o „altă personalitate“. Această „altă personalitate“ poate avea un alt temperament, un alt caracter, alte aptitudini.
Faţetele contradictorii ale aceleiaşi persoane
Unele personalităţi pot fi mai mult sau mai puţin conştiente de existenţa celorlalte şi interacţionează diferit cu realitatea; au trăsături şi seturi de valori diferite. Cel aflat în această situaţie nu se poate adapta realităţii decât foarte puţin, iar armonia interioară este distrusă. Astfel, o persoană timidă, retrasă, poate avea alternativ perioade în care este agresivă şi caută să atragă atenţia. Sau o persoană rigidă, cu simţ etic, are momente de viaţă în care este cu totul alta: imorală, instabilă.
Psihiatrii români se feresc să pună un diagnostic: „Sunt psihiatri care contestă diagnosticul de tulburare de personalitate multiplă“ afirmă dr. Cătălina Tudose, psihiatru la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia“ (cunoscut mai ales sub numele de Spitalul 9). „În SUA, Olanda, Anglia, acest diagnostic este frecvent întâlnit. În România, psihiatrii sunt solicitaţi în situaţii de urgenţă şi au în evidenţă un număr impresionant de cazuri . Punem acest diagnostic mai rar, pentru că este nevoie de timp pentru a urmări evoluţia tulburării, iar manifestările sunt mult mai discrete. Pentru un neavizat, pot trece chiar neobservate. Presupun multă fineţe în abordare, mai ales psihologică“.
Psihoterapia prin hipnoză este o metodă de tratament
Prof. univ. dr. Irina Holdevici consideră că oamenii foarte sugestibili au ghinionul de a se îmbolnăvi prin sugestii. Dacă cineva îţi spune în mod sistematic că eşti palid, bolnav şi asimilezi aceste sugestii, e posibil să te simţi rău. Aici este vorba de sugestie negativă. Dar în acelaşi timp, ai şi şansa să te vindeci prin sugestii pozitive. Credinţa este o forţă şi o motivaţie foarte puternică. Este clar că se creează un context în care sugestia este amplificată. Ritualul exorcizării poate să potenţeze fenomenele de sugestie şi autosugestie. Evident, vindecările chiar au loc. Şi Iisus spune la un moment dat: „Credinţa ta te-a vindecat“. Sunt terapii care fac apel la mecanisme de natură emoţională şi se apropie de aceste practici magice de exorcizare.
„La aceste cazuri, care din fericire nu sunt multe, este indicată o combinaţie de tehnici terapeutice“, explică d-na Irina Holdevici. „Lucrez cu succes cu psihoterapia cognitiv-comportamentală, combinată cu hipnoza clinică, pentru că aici apare şi contraargumentarea logică, dar şi fascinaţia pe care o exercită fenomenul hipnotic prin accesarea zonelor de natură inconştientă“. Este o metaforă să spui că psihoterapia este o exorcizare, iar nu o definiţie. Pentru rezolvarea conflictelor inconştiente ale celui afectat, este indicată hipnoza clinică sau o terapie de profunzime.
Lipsa de afecţiune poate cauza disocierea personalităţii
Trăsătura care poate fi legată de exorcizare este sugestibilitatea. Fie că ne referim la personalitatea multiplă sau la alte tipuri de personalităţi imature (de tip isteric, narcisic), instabile emoţional, la cele cu deficit intelectual sau la schizofrenie, toate presupun un nivel ridicat de sugestibilitate. Cred că în momentele acelea se manifestă o mare dorinţă de a ieşi în evidenţă, de a atrage atenţia celor din jur şi de a le transmite un mesaj de suferinţă profundă.
Este un fel de refugiu într-o atitudine care face dintr-o persoană anonimă un personaj important, care şochează pe toată lumea. Vindecarea depinde de satisfacerea obiectivului principal: obţinerea afecţiunii şi atenţiei. Când o persoană se simte valorizată de ceilalţi, practic, simptomele dispar. Tocmai asta este tipic în aceste crize, este de părere Cătălina Tudose, medic primar psihiatru şi şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila".
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 4235 cititori |
| PUBLICITATE |





67 vizitatori online










