Stimate dle. doctor, care este situaţia medicinei dentare în România?
În prezent, se pune accent pe câteva lucruri. În primul rând, pe pregătirea vocaţională. Ce înseamnă această pregătire vocaţională? Înseamnă acel stagiu după terminarea facultăţii. Studiile statistice au demonstrat foarte clar următorul aspect: absolventul este foarte bine pregătit din punct de vedere teoretic, mai puţin pregătit din punct de vedere practic şi foarte puţin sau deloc din punct de vedere managerial. Şi atunci, după terminarea facultăţii, în marea majoritate a ţărilor există un stagiu de practică; ei îi spun practică vocaţională, noi îi spuneam stagiu. La noi, în 2005, s-a desfiinţat stagiul. O mare greşeală... În majoritatea ţărilor europene, stagiul se realizează în cabinete private. De ce? Cunoşti un medic cu bună pregătire profesională şi înveţi două lucruri: partea practică şi manageriatul cabinetului. Cabinetul privat e o afacere. Dacă vreau să am succes, trebuie să ştiu să mi-o conduc - să ştiu în ce zonă îmi deschid un cabinet, cărei populaţii mă adresez, ce tarife practic. Sunt foarte multe elemente care ţin de manageriatul unui cabinet. Or, absolventul  este foarte puţin pregătit din acest punct de vedere, şi de aceea, în toate ţările se face un an de pregătire. De abia după acest an de stagiu el poate să-şi deschidă propriul cabinet. Absolventul nu face totul în facultate, fiindcă a studiat pe discipline. Abia după ce a terminat trebuie să închege tot ce a învăţat într-o situaţie complexă. Când are un pacient, el trebuie să ştie cum să i se adreseze, cum să pună un diagnostic complex, să stabilească un plan de tratament complex şi să-l şi realizeze. Iar pentru asta îi trebuie experienţă. Deci sunt foarte multe lucruri pe care el trebuie să le înveţe într-un stagiu care poate să fie de un an, de doi, depinde; dar într-un cabinet privat.

Cum se fac aceste stagii în cabinete private?
În primul rând trebuie să stabileşti locaţia (cabinetul). Unde se face acest stagiu? Gândiţi-vă că, într-un an, pe ţară, sunt peste 1.200-1.500 de absolvenţi. După ce se stabileşte locaţia, trebuie găsit îndrumătorul, dar şi o motivaţie pentru îndrumător: nu pot să-l oblig pe medic să-şi ia un absolvent în cabinet dacă nu-i dau o motivaţie. Trebuie să-l stimulez, nu?
Aşadar, dacă nu-mi asigur aceşti paşi, degeaba spun eu că facem stagiul. Rolul Colegiului este să pregătească absolventul, prin diverse modalităţi. Şi, când am luat hotărârea, trebuie să ştiu că o şi pot pune în practică şi scot, într-adevăr, un medic bine pregătit profesional. Altfel degeaba îl fac. Formal, de ce? Ca să piardă un an? E stupid.
Deci, pregătirea profesională, pentru a-şi mări aria de cunoaştere şi de proceduri terapeutice, se face prin două modalităţi: prin competenţe, sau prin studii complementare şi prin specializări. Sunt cele două direcţii prin care un absolvent, un medic tânăr, îşi poate însuşi pregătirea postuniversitară. El trebuie să ştie din timp cât durează această pregătire şi cu ce acte terapeutice sau cu ce competenţe termină el acest stagiu.

Este adevărat că românii stau prost cu dinţii?
Nu numai românii, în general afecţiunile în sfera dentară sunt foarte răspândite şi interesează o masă mare de populaţie. Aici intervine profilaxia. Dacă eu nu vin din timp să-mi fac un program de profilaxie corect începând din grădiniţă sau din familie, rezultatele le vedeţi... Noi am avut un program de stomatologie şcolară extraordinar de bine pus la punct. În fiecare şcoală aproape aveam medic stomatolog, care avea clase în îngrijire. Acum nu mai este aşa.
Dar ceea ce se întâmplă este firesc. Medicul în şcoală era bugetar, cu un salariu destul de modest. A venit Revoluţia şi bineînţeles că a dorit să-şi deschidă un cabinet particular, pe bună dreptate. Atunci a plecat din şcoală, şi-a deschis cabinet şi, ca urmare, acum sunt şcoli neacoperite de medici. Trebuie să revenim în şcoală, să revenim la acea profilaxie de care tot vorbim, s-o punem în practică prin programe de profilaxie finanţate de Ministerul Sănătăţii Publice; medicii în şcoli tratează mai mult urgenţe şi nu urmăresc un program coerent de profilaxie.

Noi de ce nu putem să fim preocupaţi de igiena orală? Americanii sunt obsedaţi de mici...
Da, şi este normal. Să ştiţi însă că şi la noi populaţia a început să aibă deprinderi de igienă. De ce? La televizor, suntem tot timpul ”bombardaţi” cu pastele de dinţi, periuţe etc. Ei bine, treaba asta rămâne, se imprimă. Lumea a început să devină conştientă, dar nu suficient.
Gândiţi-vă la o familie medie, cu unul sau doi copii. Părinţii sunt preocupaţi de existenţă, treaba lor este să asigure familiei un trai decent şi nu au timp să-şi ducă copilul de mână la stomatolog, fiindcă lucrează în timpul acela.Atunci trebuie să intervină grădiniţa, şcoala, să fie luat în evidenţă, să fie învăţat să se spele pe dinţi, să vină la control şi să-şi trateze cariile.
Revin la pregătirea postuniversitară, la specialităţi. La noi s-a desfiinţat specialitatea Stomatologie generală. Aveam înainte specialitatea Stomatologie Generală, Ortodonţie şi Chirurgie Maxilo-Facială. Stomatologia generală s-a desfiinţat pentru că nu există nicăieri în lume, toţi suntem stomatologi generalişti. Deci nu pot să fac o specialitate în care deja sunt - medic dentist cu o pregătire generală. În toate ţările Comunităţii Europene sunt recunoscute două specialităţi: Ortodonţie şi Chirurgie dento-alveolară.

Deci un specialist sau un medic dentist de la noi se poate duce să lucreze în orice ţară din Comunitatea Europeană fără probleme.
În schimb, fiecare ţară are posibilitatea ca, intern, să-şi dezvolte acele specialităţi de care are nevoie. Dar pentru asta trebuie realizat un studiu; nu putem să implementăm, haotic, o specialitate, că aşa vrem noi. Studiul trebuie să demonstreze că în România este nevoie şi de specialitatea respectivă, să ştim unde stam prost cu sănătatea buco-dentară în România şi să o corectăm. A doua problemă, sub ce formă fac pregătirea pentru aceste specialităţi? La ora actuală, în lume există două forme: pregătirea postuniversitară full-time, deci pregătire continuă cu scoatere din producţie, şi  part-time, sau online, deci învăţământul la distanţă prin Internet, în care medicul stă la el acasă, nu-şi părăseşte locul de muncă şi învaţă. Aici de ce avem nevoie? Ne trebuie un sistem naţional şi nişte îndrumători special pentru acest domeniu, deci asta trebuie să fie meseria lor. De exemplu, mă duc la facultate şi vreau să urmez specialitatea de parondontologie. Mi se dă un tutore şi eu cu el ţin legătura. Stau la mine acasă, intru pe Internet, eu îi raportez cazuri şi, periodic, la 3 luni, la 6 luni, depinde cum stabilesc cu tutorele meu, mă duc şi fac un stagiu practic scurt, sub îndrumarea lui. La sfârşitul perioadei de pregătire, care este dublă faţă de pregătirea full-time, se dă examenul de confirmare ca medic specialist în specialitatea aleasă. În acest sistem part-time, se pot pregăti foarte mulţi medici - oamenii stau acasă şi îşi plătesc rezidenţiatul, individual sau se pot strânge grupuri şi conversează cu tutorele. Full-time însă, nu se pot  pregăti decât un număr limitat, iar statul trebuie să plătească. La noi încă nu a prins sistemul part-time. Sperăm ca într-o zi să îl putem practica şi noi.

Care credeţi că sunt specialităţile de care România are nevoie în acest moment?
Eu cred că, în afară de cele două specialităţi, Ortodonţie şi Chirurgie dento-alveolară, ar trebui să introducem specialitatea de „Parondontologie”, fiindcă îmbolnăvirea parondontală este într-un procent îngrijorător la pacienţi. În cadrul specialităţii Parondontologie, este inclusă şi Implantologia.
O altă specialitate care cred că ar putea prinde în România este Reabilitatea orală. Reabilitatea orală reprezintă un fel de Stomatologie generală. Este o disciplină care leagă toate disciplinele între ele, pentru că pacientul vine să-şi trateze toate afecţiunile din cavitatea bucală. Deci reabilitarea orală este un fel de legătură între toate disciplinele care se fac în facultate.
De asemenea, cred că Stomatologia pediatrică ar trebui să devină o specialitate. Ca să lucrezi cu copiii, trebuie o pregătire specială.
Rolul Colegiului este acela de a deschide aceste drumuri şi eu cred că o putem face. Noi deţinem următoarea statistică: în anul 2007, s-au pregătit prin competenţe 387 de medici, iar prin specializări 37, din 17.000; deci într-un an, să zicem s-au perfecţionat 400 medici. Păi când apucăm noi să perfecţionăm 17.000, când în fiecare an  apar o mie şi ceva de medici? Deci iată că acest sistem full-time nu este suficient şi trebuie găsite noi modalităţi.

Medicina dentară în lume a evoluat foarte mult. La noi, care este situaţia?
Este adevărat. În medicina medicina dentară s-au făcut mari progrese. UNAS a avut recent un congres “Biomateriale, nanomateriale structurate şi biotehnologii folosite în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor medico-dentare”. Nanomaterialele sunt materialele viitorului! Aceste  particule foarte mici care intră chiar în interiorul celulei sunt extraordinare. Congresul l-am avut împreună cu Societatea de Biomateriale din Politehnică, pentru că noi trebuie să lucrăm şi interdisciplinar. În endodonţie, tratamentul canalelor radiculare la ora actuală se face cu medici foarte bine pregătiţi şi cu ajutorul unei aparaturi moderne. Se lucrează cu diga, acel cauciuc care izolează perfect câmpul operator şi îţi evidenţiază numai dintele pe care se lucrează. Este foarte important să lucrezi într-un mediu steril, or, în salivă sunt milioane de microorganisme care infectează canalul radicular şi compromit tratamentul.

Degeaba pe radiografie apare o obturaţie perfectă dacă s-au însămânţat în interior microorganisme, care se dezvoltă şi apare ulterior o afecţiune cronică...  Având dintele perfect izolat, se poate lucra la microscop şi avem garanţia unui tratament în mediu steril şi de foarte bună calitate. Se lucrează apoi cu laserul. E mult mai uşor să lucrezi cu laserul decât cu freza, de care se sperie toată lumea. Dar aparatura de ultimă oră costă foarte mult. Un cabinet modern, care presupune cameră de luat vederi, laser, lampă fotopolimerizabilă, aparat de detartraj cu ultrasunete, aparat Rx, materiale ca zirconiu de foarte bună calitate, ceramici etc., toate costă… şi se pune întrebarea când se recuperează investiţia? De la Casa de Asigurări, medicul stomatolog are un plafon de 12 milioane pe lună. Deci indiferent cât tratez, eu primesc pe lună 12 milioane. O proteză costă 7 milioane la preţul Casei, iar în realitate aceasta costă peste 10 milioane. Trebuie plătite asistenta, laboratorul, materialele, regia etc. Credeţi că este posibil? Dacă vine doar un singur pacient pentru două proteze, maxilar şi mandibular, se depăşeşte plafonul. Îmi spuneţi cum pot eu să tratez gratuit copii?

Deci, dacă vreau să am dinţi buni şi frumoşi, trebuie să-mi pun bani deoparte.
Exact. Aşadar, progresele la noi sunt foarte rapide. Apar pe zi ce trece materiale noi, aparatură nouă. În România, azi, există orice material sau instrument de ultimă oră. Trebuie doar să mă informez şi asta la o asociaţie profesională. Acestea trimit periodic medicului revistele de specialitate în care sunt trecute materiale, articole, lucrări ştiinţifice etc. Mai sunt cursurile de Educaţie Medicală Continuă, care se fac în permanenţă, şi mai sunt acele workshopuri  pe care le fac firmele. Rolul Colegiului este să aducă medicului în faţă tot ceea ce este nou, iar el, la rândul lui, trebuie să se pregătească.

Aveţi legături cu specialiştii din afară?
În permanenţă aducem oameni din afară pe diverse probleme - pe faţetări directe, pe lucrări de ceramică, pe implante, pe parodonţiu, pe endodonţie etc. Facem tot timpul aceste cursuri cu personalităţi din lumea ştiinţifică. Am avut invitaţi din SUA, din Israel, Germania, Franţa, Canada etc., dar şi aici depindem de fonduri. Nicio personalitate medicală nu vine să ţină o oră de curs fără un onorariu corespunzător. Atunci luăm legătura cu reprezentanţele mari, care ne asigură o parte din plată pentru invitaţi. Lumea medicală este receptivă la astfel de manifestări. Se fac două genuri de prelegeri: fie sunt acele prelegeri teoretice la care vin mulţi medici şi poţi asigura o pregătire de EMC pentru 100-200 medici, fie se fac acele Cursuri Hands’on teoretic şi practic, dar care nu pot fi făcute decât pentru un număr limitat de medici, în jur de 20-25 de persoane. Aşadar, ne preocupă tot timpul pregătirea profesională a medicilor.

Care este, în opinia dvs., ţara cu cel mai înalt standard în medicina dentară, un model pentru noi?
Din câte ştiu eu, sunt ţările nordice, pentru că au investit foarte mult în profilaxie şi atunci rata de îmbolnăvire este mult mai mică. Suedia a avut un program de profilaxie extraordinar în şcoli. Deci dacă vrem să avem o perspectivă, dacă vrem să facem un program de durată, trebuie să ne apucăm de jos să creăm tot, începând cu copiii. Altfel, nu facem altceva decât să tratăm boli. Este de preferat să investim într-un program de profilaxie, care în timp are efecte benefice asupra stării de sănătate a aparatului dento-maxilar.

„Populaţia a început să aibă deprinderi de igienă orală, dar nu suficient”

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.