Dr. Anca Virginia Anuşca este medic specialist Medicină de Familie, competenţă homeopatie, apifitoterapie şi acupunctură.

Această afecţiune se defineşte prin emisia involuntară de urină (nocturnă, diurnă sau mixtă), la un copil ce a depăşit vârsta de 4 ani (limita considerată arbitrar până la care trebuie să dobândească controlul sfincterian). Enurezisul nocturn constă în persistenţa micţiunilor involuntare nocturne cu o frecvenţă mai mare de două episoade pe lună la un copil cu vârsta de peste 5 ani. Enurezisul trebuie diferenţiat de incontinenţa de urină (întâlnită în cursul anomaliilor genito-urinare sau al unor leziuni neurologice interesând măduva lombară), când este vorba de o scurgere continuă de urină, fie prin incontinenţă sfincteriană, fie prin „forţarea“ unor sfinctere normale prin suprapresiune (incontinenţa prin „prea plin“). Din punct de vedere clinic şi etiologic, se disting două forme: enurezis primar şi secundar.

Cel primar (enurezis funcţional, idiopatic, enurezis vera, enurezis „bola“) constituie forma cea mai frecventă (90%), interesează predominant sexul masculin (sex ratio B/F=2/1) şi se instalează fără interval liber (la copiii care nu au avut niciodată control sfincterian stabilit pe o perioadă prelungită de timp). Se datorează unei incoordonări între aferenţele vezicale şi reacţia de trezire (copilul netrezindu-se când e stimulat de impulsurile aferente vezicale).

Enurezisul secundar (enurezisul „simptom“) apare la copiii care au dobândit controlul sfincterian (inclusiv nocturn) în intervalul de timp fiziologic, acesta fiind menţinut pe o perioadă de minim 6 luni şi se datorează unei cauze primare, care poate fi o boală organică (anomalii de tract urinar, infecţii de tract urinar, insuficienţă renală cronică, anomalii endocrine şi metabolice, afecţiuni ale sistemului nervos central) sau o anomalie funcţională psihoreactivă. Se vor cerceta cu atenţie elemente sugestive pentru etiologia enurezisului: poliurie, polidipsie, constipaţie sau encoprezis, anomalii ale jetului urinar, anomalii de dezvoltare psihointelectuală, maladii organice. Un examen neurologic implică observarea atentă a mersului copilului şi a reflexelor periferice, o apreciere a existenţei tulburărilor de sensibilitate periferică, cu inspecţia regiunii sacrate pentru evidenţierea anomaliilor din afecţiunile spinale, completate de electroencefalogramă. Alte investigaţii paraclinice (examen urină cu urocultură, uree şi electroliţi sangvini, glicemie, examen radiologic şi ecografic reno-urinar etc.) vor urmări excluderea enurezisului complicat.
Opţiunile terapeutice propuse, de regulă, pentru enurezisul necomplicat cuprind: terapia tuburărilor de comportament (terapia de condiţionare reflexă, terapia motivaţională, măsurile de reeducare vezicală); terapia farmacologică; psihoterapia; terapia igieno-dietetică.

Tratamentul medicamentos al enurezisului presupune folosirea sprayului nazal cu hormon antidiuretic sau folosirea de antidepresive şi anticolinergice. Pot apărea reacţii adverse, dar mai ales recăderi, pentru ameliorarea rezultatelor fiind necesară completarea cu terapie de condiţionare reflexă şi terapie motivaţională (primirea unei ,,recompense“ după un număr de nopţi fără micţiuni, ţinerea unei evidenţe a succeselor într-un jurnal/calendar cu „steluţe“). În scopul de condiţionare a reacţiei de trezire la micţiune, se utilizează dispozitive electronice avertizoare, sonore sau, pentru evitarea ulcerului de stres, cu un senzor mic ataşat lenjeriei copilului. De asemenea, acesta este încurajat să-şi asume responsabilitatea, să participe conştient pentru realizarea unor micţiuni la intervale crescânde de timp sau la ore fixe, în scopul stimulării creşterii capacităţii vezicale (reeducare vezicală diurnă).
Probleme emoţionale ca tristeţea, iritabilitatea permanentă, modificări ale orarului de masă şi somn vor putea fi abordate prin discuţii cu psihoterapeutul.
ţinând cont de toate acestea, şi nu numai, este binevenit un tratament homeopat, metodă deloc nouă şi fără efecte secundare. Această abordare corespunde caracterului psiho-emoţional şi constituţional al copilului, medicul recomandând un remediu de tipul: Equisetum, Pulsatila, Stramonium, Staphysagria etc., ales după o anamneză minuţioasă incluzând şi perioada prenatală, atent la orice ar fi putut reprezenta o traumă pentru mamă şi copil.

Enurezisul poate fi rezultatul tensiunilor sau emoţiilor copilului.Teama şi nesiguranţa lui pot să apară ca urmare a unor schimbari: mutarea, divorţul părinţilor, decesul unui membru al familiei, chiar naşterea unui frăţior.
Alţii sunt de părere că frica de un părinte, în special de tată, ar fi cauza sau orice fel de frică. Rinichiul reprezintă germenele interior, sediul forţei ancestrale, al energiei transmise de strămoşi. El este organul unde se «cuibăreşte» frica ce ne goleşte de energiile noastre originare, frica de a rupe legătura fuzională, de a deveni autonomi.
De asemenea, un complex de devalorizare menţinut de climatul familial
s-ar asocia cu un enurezis tardiv (până la adolescenţă!); copilul este convins că nu face „cât o ceapă degerată“ şi că nu-i va reuşi nimic în viaţă (un remediu ar putea fi, în acest caz, Lac caninum).

În cazul animalelor, urina marchează teritoriul; la acest nivel trebuie căutată, sunt de părere unii homeopaţi, de cele mai multe ori, cauza acestei infirmităţi (şi recomandă ei Kali bicromicum). Indiferent cărui curent ne încadrăm, ce metodă preferăm, fiecare caz în parte va fi reconsiderat, neuitând că un copil trebuie văzut cu iubire, compasiune şi înţelegere.

PUBLICITATE

Ce este Enurezisul?



Comentarii

Adauga comentariu »

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.