![]() |
Acordaţi-le atenţie copiilor!Studii de caz efectuate la Salonul Internaţional de Psihologie 2008, www.salonulpshi.ro. Daniela Tudor |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
O activitate aparent banală, însă pentru copii foarte atractivă, chiar distractivă şi relaxantă: activitatea de desen. Este foarte important să observi copilul care s-a aşezat pe scaun, la masă, pentru a desena: se apleacă, ia creionul, culoarea sau carioca, trage câteva linii drepte, curbe, le uneşte... îşi antrenează corpul, spiritul. Contribuie cu toată personalitatea sa la realizarea acelui desen, pentru că se străduieşte să creeze un înţeles prin intermediul unei imagini, să exprime o idee care adesea este dificil să fie spusă în cuvinte.
Eliminaţi etichetele!
În cadrul Salonului Internaţional de Psihologie - ediţia I, 2008, la standul „Centrului de Evaluare şi Art-terapie pentru copii“, o mămică şi-a adus fetiţa în vârstă de 12 ani pentru a afla cum să-şi îmbunătăţească relaţia cu ea. I-am cerut fetiţei să deseneze o persoană şi apoi să o caracterizeze. Mi-a descris-o în felul următor: „Este un copil neascultător, obraznic, care nu face nimic“. În desenul respectiv, fetiţa s-a proiectat, de fapt, pe sine. Am intrat în detalii şi am aflat că mama sa nu îi adresa nici măcar o vorbă drăgăstoasă şi nici măcar atunci când îşi făcea curat în cameră. Prin cuvintele adresate „Nu faci nimic bine“, „Eşti neascultătoare“, „Leneşo!“, mama a ajuns să-i atribuie eticheta de copil-problemă. Si, aşa, fetiţa a ajuns să riposteze, să chiulească de la şcoală, să fie dezordonată. Pur şi simplu, şi-a asimilat cuvintele mamei şi a acţionat în consecinţă. Se comporta conform etichetei pe care propria-i mamă i-a atribuit-o. Am discutat şi cu mama fetiţei, care nu numai că o critica mereu şi îi adresa apelative negative, dar, cum se ivea ocazia, o dădea exemplu negativ oricărei persoane, vecinilor, musafirilor.
Lipsa de răbdare, expectanţele prea mari sunt motive care îi fac pe părinţi „orbi“ la lucrurile bune ale copiilor, chiar dacă sunt minore. De aceea, pentru a căpăta o încredere mai bună în ei, pentru a avea o bună stimă de sine este necesar să ne încurajăm copiii şi să le acordăm cuvinte de laudă. Bineînţeles, nu adresate în mod excesiv, ci cu înţelepciune. Când reuşesc ceva, când fac ceva de care sunt mândri, când execută un lucru de bunăvoie, atunci este momentul să le oferim un compliment, să-i lăudăm. De asemenea, contează foarte mult şi tonalitatea vocii. Chiar dacă eşti furios, furioasă, trebuie să te controlezi, să-ţi stăpâneşti mânia şi să dai dovadă de maturitate. Pentru că tonul vocii folosit când ne adresăm copilului are o mare influenţă asupra reacţiei acestuia.
Copiii - speranţa împlinirii dorinţelor noastre
Atenţie foarte mare şi asupra cerinţelor pe care le adresăm, care trebuie să fie conform vârstei. Este cazul unui băieţel de 8 ani, care, lăsat de părinţi la masa de desen, nu vroia nici să deseneze, să picteze. Nici măcar să interacţioneze cu ceilalţi copii. Stătea cuminte la masă şi îşi concepea singur exerciţii de matematică, pe care apoi tot el le rezolva. Era liniştit, docil, încovoiat asupra foii („sarcina“ dată de părinţi era prea mare pentru el). Am încercat să-l ademenesc, dar nu am reuşit. Până la urmă, i-am propus ca, pornind de la cifre, să deseneze câte ceva: de exemplu, cifra 2 a transformat-o într-o lebădă, cifra 8 în covrig, cifra 9 într-o floare... A fost foarte încântat de metamorfozele create. La început, părinţii au fost reticenţi în a aborda discuţia, însă, treptat, treptat, au mărturisit că sunt pretenţioşi şi cer copilului prea mult şi la şcoală, şi acasă. „Suntem insistenşi. Vrem să fie ordonat, disciplinat. Adevărul este că noi suntem dezordonaţi şi nu vrem să fie ca noi. Ne chinuim foarte mult, pentru că nu ascultă“.
Copilul respectiv era copleşit cu respectarea unor reguli de disciplină, cu efectuarea temelor într-un mod exemplar (dacă nu scria caligrafic era mustrat şi i se rupea fila din caiet), încât nu ştia să se joace. Întrebându-i dacă se joacă cu el, părinţii au răspuns negativ, surprinşi de faptul că până acum nu au încercat aşa ceva. Erau prea atenţi să îi solicite să fie ordonat, chiar mai ordonat decât ei înşişi.
În general, există tendinţa de a proiecta, ca părinte, asupra copiilor dorinţele noastre şi vrem ca urmaşul nostru să reuşească ceea ce noi nu am reuşit. În cazul de faţă, băiatul trebuia să aibă un comportament exemplar, atât acasă, cât şi la şcoală.
Deschideţi robinetul cu afectivitate!
Ce m-a frapat cel mai mult a fost numărul mare de copii care suferă de lipsa atenţiei din partea părinţilor. Şi acest fapt a ieşit la iveală prin desenele acestora, cu precădere prin Testul Familiei, prin intermediul căruia copiii şi-au proiectat nemulţumirile, temerile şi dorinţele lor. Fie copii care nu se desenau pe ei înşişi, nesimţindu-se integraţi în familia de origine, fie desene cu familii întregi, deşi părinţii erau divorţaţi iar copiii i-au desenat împreună pentru a-şi exprima dorinţa de a vedea familia întregită, de a primi dragostea lor... acelaşi numitor comun: dorinţa de a primi afectivitate, atenţie din partea ambilor părinţi sau a părintelui-lipsă.
De exemplu, cerându-i unei fetiţe de 5 ani să-şi deseneze familia, aceasta nu s-a desenat pe sine. Ulterior, am vorbit cu părinţii, care, în momentul în care mi-au adus fetiţa, părea că nimic nu le tulbură familia, şi, interpretându-le „lipsa“ fetei din desen, mi-au mărturisit că sunt divorţaţi, dar locuiesc împreună. Se pare că, în ciuda eforturilor de a o face pe cea mică să creadă că între ei lucrurile sunt normale, fetiţa a simţit situaţia existentă, fapt pentru care nici nu s-a desenat, atrăgând atenţia că nu se simte integrată în acea familie „falsă“.
Tot acest rezervor de afectivitate cu care sunt dotaţi copiii se poate umple prin timp petrecut împreună. Într-adevăr, am observat, şi se poate constata foarte uşor, că în societatea noastră, tot mai mulţi adulţi petrec din ce în ce mai mult timp la serviciu sau au două joburi. Sau alţi copii care ajung să fie crescuţi de un singur părinte sau de bunici. Toate acestea în defavoarea dezvoltării armonioase a copiilor. Mulţi părinţi nu ştiu cum să procedeze. Soluţia este simplă: chiar şi două ore dacă le petrecem cu copilul, trebuie să fie timp eficient petrecut cu el pentru că, în felul acesta, copilul se simte valorizat, simte că este important pentru părinţii săi. Atenţia nu se referă la eveniment în sine, ci la ocazia de a fi împreună, de a realiza ceva împreună. Nu trebuie neapărat să mergeţi la un film, la magazin să le cumpăraţi jucării. Oriunde, acasă, pe stradă, acordaţi-le atenţie. Ei văd că faceţi un efort şi contează foarte mult pentru ei şi vor aprecia.
În consecinţă, combustibilii de care au nevoie cei mici pentru o dezvoltare armonioasă sunt: timpul eficient petrecut împreună, afecţiunea, cuvintele încurajatoare. Sunt nişte investiţii ale căror rezultate se văd în prezent, dar se vor vedea şi în viitorul atât al copiilor, cât şi al întregii familii.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 2806 cititori |
| PUBLICITATE |





50 vizitatori online










