55 vizitatori online |
Principalele probleme ortopedice la copilul micParticiparea ortopediei la supravegherea naşterii şi apoi a copilului mic a fost şi este limitată în primele luni de viaţă. Alin Popescu |
 |
 |
 |
 |
 |
Alin Popescu este medic specialist în Medicină Sportivă
Totuşi, odată cu creşterea şi dezvoltarea mersului, uneori chiar mai devreme, părinţii încep să observe poziţii "anormale" ale membrelor inferioare. Este important de ştiut că, pe parcursul dezvoltării copilului, există anumite aspecte sau posturi ale membrelor inferioare ce sunt considerate fiziologice, de multe ori tranzitorii, neavând semnificaţie patologică şi deformaţii reale ale piciorului care necesită consult şi tratament de specialitate. Astfel, există două tipuri de deformaţii ale piciorului la naştere: malpoziţia şi malformaţia. Este important să se facă o corectă diferenţiere între cele două, prima nefiind o boală şi corectându-se pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, iar a doua necesitând tratament ortopedico-chirurgical şi kinetoterapie. Malpoziţiile sunt fie secundare poziţiei intrauterine ("defecte de împachetare"), fie apar după naştere, sunt caracteristice unei anumite perioade de vârstă şi dispar spontan ulterior (ex. genu valgum sau varum). Cea mai frecventă malpoziţie este talus valgus, când laba piciorului este îndreptată în exterior spre gambă, mişcările piciorului fiind posibile. Nu necesită tratament, corectându-se spontan. O altă deformare benignă este metatarsus varus, când laba piciorului pare ruptă de la jumătate, copilul având tendinţa de a călca în exterior. Şi în acest caz este contraindicată imobilizarea piciorului în aparat gipsat, deoarece aceasta slăbeşte musculatura întârziind, astfel, dobândirea poziţiei verticale şi a mersului. Nici talonetele sau ghetele ortopedice nu sunt recomandate copiilor care abia învaţă primii paşi. Deformaţiile simple ale piciorului se corectează spontan, între timp, fiind indicate doar masajul şi kinetoterapia.
Un alt aspect care le îngrijorează pe proaspetele mămici şi care determină cel mai mare număr de consultaţii la cabinetele de ortopedie pediatrică îl reprezintă "piciorul plat" sau platfusul, practic laba piciorului nemaiprezentând arcul longitudinal medial. Este important de ştiut că majoritatea copiilor (96%) se nasc cu platfus, deoarece au ţesut adipos (grăsime) în talpă, care se va retrage spontan pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, urmând ca talpa să se arcuiască. Este considerat fiziologic până la vârsta de 15-24 luni. După 4 ani, aproximativ 15% din populaţie suferă de platfus, iar dintre aceştia, doar 2% au platfus dureros, care necesită tratament ortopedic. Este moştenit genetic. În trecut, erau recomandate purtarea de încalţăminte specială, talonete sau efectuarea unor exerciţii chinuitoare pentru copil (rularea unui făcăleţ sub piciorul gol etc.). Studii recente au arătat că aceste măsuri nu schimbă evoluţia naturală, nu au efect asupra platfusului.
Cea mai frecventă malformaţie a piciorului la copil este varus equin - laba piciorului este îndreptată spre interior şi formează un unghi drept cu gamba. Piciorul este rigid, copilul calcă pe partea anterioară sau chiar pe vârfuri, deoarece tendonul lui Achile este scurtat şi nu permite piciorului să calce pe toată talpa. Tratamentul ortopedic este o urgenţă şi trebuie început la patru-cinci zile de la naştere. Poziţia anormală se va corecta puţin câte puţin, iar imobilizarea cu aparat gipsat nu durează mai mult de trei-patru zile deoarece ritmul de creştere al piciorului este rapid la această vârstă. În pauze, când piciorul se lasă liber, se fac masaje şi mobilizări. Formele uşoare se vindecă la vârsta de 7-8 luni, iar cele severe se operează după vârsta de 4 luni. Între 8 şi 15 luni, copiii pot dezvolta o afecţiune ce este perfect normală pentru această vârstă: pot avea degetele de la picioare orientate spre interior! Apare, de obicei, atunci când micuţii încep să stea în picioare. Tratamentul nu este necesar, fiind o afecţiune ce se corectează de la sine, în timp.
O altă afecţiune ortopedică ce este diagnosticată înainte de vârsta de 2 ani este genu varum (încurbarea în "O" a membrelor inferioare). Poate fi întâlnită în 3 situaţii:
- ca poziţie fiziologică, cel mai frecvent, în care nu este vorba de o încurbare reală a membrelor inferioare, ci ele apar aşa datorită persistenţei unor contracturi musculare rotaţionale caracteristice poziţiei intrauterine. Se observă în momentul în care copilul începe să meargă (mai ales la cei care merg precoce).
- tibia varum (boala Blount) este suspectată la copilul mai mare, după 2-2,5 ani. Se manifestă printr-o creştere anormală a capului tibiei. Modificările osoase sunt vizibile radiologic încă din stadii precoce. Deşi o parte dintre cazuri pot regresa spontan, orice copil cu suspiciune de boală Blount va fi trimis pentru evaluare ortopedică şi tratament de specialitate.
- rahitismul, care afectează dezvoltarea normală a oaselor şi se datorează unui deficit sever de vitamina D şi/sau calciu din organism.
Tulburările de mers reprezintă, de asemenea, cauza de prezentare la medic. Cel mai frecvent este mersul pe vârfuri, care apare deseori în primii 2 ani (între 1-3 ani), fiind de cele mai multe ori un obicei care nu necesită tratament sau atenţie specială. Dacă persistă după această vârstă poate fi un semn al unei afecţiuni a sistemului nervos central sau un tendon ahilean rigid congenital (piciorul nu poate fi flectat dorsal, chiar cu copilul relaxat, reflexele sunt normale şi lipsesc semnele neurologice). În ambele situaţii se impune consult medical de specialitate.
O întrebare frecvent întâlnită în rândul tinerilor părinţi este utilizarea premergătorului - este sau nu recomandat de către lumea medicală? Ultimele studii realizate în Statele Unite arată că, cu cât bebeluşul a folosit premergătorul mai des, cu atât dezvoltarea lui a fost mai întârziată. Din calculele cercetătorilor reiese că fiecare oră din cele 24 ale unei zile, petrecute în premergător a întârziat momentul statului în picioare cu 3,7 zile şi al primilor paşi cu 3,3 zile. Deci, încercaţi să folosiţi premergătorul cât mai puţin şi lăsaţi copilul să exploreze lumea liber, dar sub supraveghere. Examinarea membrelor inferioare este o componentă importantă a evaluării nou-născutului. Dacă aveţi suspiciuni, nu ezitaţi să vă adresaţi unui cadru medical specializat.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 6008 cititori |
|
|
PUBLICITATE |
