Prof. univ. dr. Ioan-Bradu Iamandescu este preşedintele Societăţii Române de Psihosomatică Aplicată şi Medicină Comportamentală.

La baza exploziei acestei patologii, a cărei incidenţă ameninţă să atingă, în anul 2015, jumătate din populaţia globului, stau două consecinţe majore - aflate într­-o paradoxală opoziţie - ale civilizaţiei contemporane: gradul crescând de poluare (atmosferică, alimentară etc.) şi nivelul mai ridicat de igienă personală a individului, ambele circumstanţe fiind specifice tocmai ţărilor cu un grad înalt de dezvoltare.
O exemplificare sumară: populaţia Germaniei comuniste - cu o rată scăzută a alergiilor în anii '80 - a înregistrat o bruscă şi consistentă creştere într­un singur deceniu, după reunificarea celor două Germanii, atingând procente aproape similare cu rata crescută din Germania occidentală, posesoarea unor standarde economice superioare (inclusiv de igienă, dar şi de… poluare).
Aşa s-­a născut „teoria igienei în alergologie“, alimentată şi de exemplul ratei scăzute a alergiilor copiilor de fermieri americani în raport cu frecvenţa crescută a alergiei la copiii de la oraş, supuşi unei igiene mult mai riguroase - a cărei consecinţă în plan imunitar a fost reprezentată de lipsa de antrenament a anticorpilor antibacterieni, antiparazitari etc. - şi dezvoltarea, în compensaţie, a anticorpilor alergiei, aşa­numitele imunoglobuline E (IgE).
Acestea sunt implicate în apariţia unor manifestări alergice cu largă răspândire: rinita şi astmul alergic (în special acarienii din praful de casă, perii de animale şi polenul atmosferic), dermatita/eczema atopică (sensibilizare la alimente de bază: lapte, ouă, carne, alune şi nuci, fructe exotice etc.) şi urticariene (la un evantai larg
de alergeni, inclusiv cei deja enumeraţi).
De fapt, „beneficiarii“ acestei creşteri ameţitoare a bolilor alergice sunt copiii şi tinerii - cei mai numeroşi pacienţi ai unui cabinet de alergologie - la care, de la naştere - dar în special după vârsta de 2­3 ani - bolile alergice amintite ating o incidenţă foarte crescută până la vârsta pubertăţii, după care cca 40­50 % reuşesc să se vindece, rămânând totuşi expuşi unor recidive cauzate de diverse infecţii sau re­expuneri masive la alergenii cauzali sau şi la alţii, noi.
Una dintre cele mai eficiente metode terapeutice în alergologie este „evicţiunea“, evitarea contactului cu alergenul cauzal. Cel mai adesea, ea este posibilă
(„un om - alergic!- informat este un om puternic!“), dar o astfel de conduită afectează major, cel puţin în plan afectiv, calitatea vieţii.
La copii, o interdicţie seacă şi categorică a medicului alergolog poate antrena
o gamă largă de frustrări ce pot atinge nivelul depresiei, trecând prin registrul extrem de variat al manifestărilor anxioase. Să ne explicăm. Dintre veritabilele interdicţii, dictate adeseori fără a se ţine cont de problemele psihologice ale copilului şi ale familiei sale, menţionăm, într­o ordine posibil arbitrară: evitarea efortului fizic (nejustificată, în condiţiile arsenalului terapeutic!), interzicerea sportului şi
chiar a jocurilor care presupun alergarea (astm), renunţarea la ieşirea la iarbă verde sau plimbările prin parc cu bicicleta (alergie la polen), „proscrierea“ciocolatei şi
a fructelor exotice, ca şi interzicerea frecventării fast­food­urilor (alergiile alimentare) şi, mai ales, renunţarea la micii prieteni necuvântători (pisică, peştişori din acvariu, hamsteri sau câini), inclusiv frecventarea prietenilor care au asemenea surse de alergeni (frustrarea este maximă în zilele de aniversare ale acestor prieteni, de la care copilul alergic se simte exclus).
Să mai adăugăm teama, uneori obsesivă, de recidiva unei crize de astm sau a unui puseu de urticarie, ca şi severa hiperprotecţie a unor „mame astmogene“ şi,
nu în ultimul rând, drama unei întregi familii, de la nepot la bunică, declanşată
de renunţarea la „pisica familiei“ sau la câinele adorat, iniţial cadou pentru micuţul de 3­4 ani (devenit ulterior şcolar), dar alergic la perii de câine.
Toate aceste veritabile probleme psihologice de rezolvat de către medicul alergolog pot beneficia din plin de ajutorul psihologului, un model demn de urmat fiind şi acela descris de profesorii universitari Mihaela Minulescu şi Petru Lisievici, în tratatul nostru „Psychoneuroallergology“, într­un capitol intitulat „Children in distress: psychological assessment and counseling for pet allergic children“.

PUBLICITATE

Frustrările copilului alergic



Comentarii

Adauga comentariu »

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.