![]() |
Bolile contagioase ale copilărieiSe apropie vara! Copilul dumneavoastrã schimbã „comunitatea“ şcolarã cu cea a prietenilor cu care îşi va petrece cea mai mare parte a vacanţei. Alin Popescu |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Alin Popescu este medic specialist în Medicină Sportivă
Pentru copiii de vârstã şcolarã - între 6(7) şi 14 ani -, cele mai frecvente afecţiuni sunt cele contagioase ale copilãriei.
Cele mai frecvente trei boli contagioase ale copilãriei sunt: rujeola sau pojarul, rubeola sau pojãrelul şi varicela sau vãrsatul de vânt.
În cele ce urmeazã, vom detalia „tabloul“ fiecãrei boli.
RUJEOLA
Este o afecţiune viralã, care are o perioadã de incubaţie de 11 - 12 zile. Copilul care a venit în contact cu o persoanã bolnavã va fi izolat începând de la 7 - 8 zile dupã contact, pânã la 5 zile dupã apariţia erupţiei.
Cum se manifestã? Copilul are o faţã plânsã, tuşeşte sec (fãrã a expectora nimic), strãnutã frecvent şi are febrã cu douã zile înainte de a apãrea erupţia specificã. Ca semn specific - în dreptul molarilor inferiori apar pe mucoasa bucalã mici puncte alb-cenuşii (dispar relativ rapid).
Erupţia specificã constã în multiple pete mici, plane (macule) sau uşor reliefate (papule), de culoare roşuînchis ce apar iniţial pe frunte, pe linia de implantare a pãrului, dupã urechi şi se extind progresiv în douã zile pe întreaga suprafaţã a corpului. Dispar în ordinea în care au apãrut. De menţionat cã nu sunt niciodatã pruriginoase (copilul nu simte mâncãrime în zona erupţiei).
Tratamentul este nespecific şi constã în izolare (obligatorie, la domiciliu), repaus fizic, hidratare adecvatã (2,5 - 3 litri/zi), umidifierea aerului din camera de odihnã, antitermice uzuale.
RUBEOLA
Este o afecţiune viralã care are o perioadã de incubaţie de 2 - 3 sãptãmâni. Copilul care a venit în contact cu o persoanã bolnavã va fi izolat în total aproximativ 2 sãptãmâni (din care una dupã apariţia erupţiei).
Cum se manifestã? Copilul are febrã (de obicei în jur de 38 grade), mialgii (dureri musculare), faringitã, mãrirea de volum a ganglionilor retroauriculari (cei din spatele urechii) şi a celor din zona occipitalã şi cervicalã. Poate apãrea cefalee (durere de cap) şi, mai rar, conjunctivitã.
Erupţia specificã constã în multiple macule şi papule de culoare roşu-deschis. Acestea apar iniţial pe faţã, pe pielea capului şi pe gât. Au tendinţa la extindere şi sunt de obicei mai intense la nivelul încheieturilor. Dispar, în ordinea în care au apãrut, în câteva zile. De menţionat cã sunt rar şi puţin pruriginoase (copilul simte rar puţinã mâncãrime).
Tratamentul este nespecific şi constã în izolare timp de douã sãptãmâni (la domiciliu), repaus fizic, hidratare adecvatã, umidifierea aerului din camera de odihnã, antitermice uzuale. Antibiotice nu se administreazã decât în cazul (nu foarte frecvent) al unei suprainfecţii bacteriene.
VARICELA
Este o afecţiune viralã care are o perioadã de incubaţie de 11 - 20 de zile (în medie 14 zile). Copilul care a venit în contact cu o persoanã bolnavã va fi izolat aproximativ 10 zile, notând cã apare contagiozitatea cu 24 de ore înainte de apariţia erupţiei.
Cum se manifestã? Copilul are febrã (de obicei, în jur de 38 grade), mialgii (dureri musculare), cefalee, tuse, îşi pierde pofta de mâncare. Apare o limfadenopatie generalizatã extrem de uşor vizibilã (limfadenopatia denumeşte un proces patologic prin afectarea ganglionilor limfatici şi creşterea lor în dimensiuni).
Erupţia specificã constã iniţial în mici papule roşii care se transformã rapid în vezicule cu lichid clar pe un fond de culoare roşie. Lichidul din vezicule devine opalescent, veziculele se rup şi apar în locul lor cruste. Erupţia apare iniţial pe trunchi şi se extinde apoi la faţã şi membre. Este pruriginoasã şi scãrpinatul poate duce la infectarea bacterianã a leziunilor cutanate.
Tratamentul constã în izolare, repaus fizic, hidratare adecvatã, medicaţie antipruriginoasã în administrare atât localã, cât şi sistemicã, schimbarea zilnicã a hainelor şi aşternuturilor, antitermice uzuale. Antibiotice nu se administreazã decât în cazul (relativ frecvent) al unei suprainfecţii bacteriene.
Reţineţi!
Bolile copilãriei, deşi în principiu relativ banale, sunt bine a fi recunoscute rapid şi tratate corespunzãtor!
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 3045 cititori |
| PUBLICITATE |





71 vizitatori online










