![]() |
Telocitele au fost recunoscute în SUADescoperirea medicală la nivel mondial, Telocitele, a fost realizată de echipa de cercetători români de la Institutul Naţional de Patologie “Victor Babeş”, condusă de Acad. L.M. Popescu.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Vizita în SUA a lui L.M. Popescu, Preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România (ASM) şi Vice-Preşedintele Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină (FEAM), a scos în evidenţă acceptarea Telocitelor ca un nou tip de celule în organismul uman, care ar putea produce o adevarată “revoluţie” în sens pozitiv în medicina contemporană.
Timp de două săptămâni, Popescu a susţinut mai multe conferinţe şi a avut o serie de întâlniri cu personalităţi din lumea medicală mondială.
Popescu se va deplasa în China, la invitaţia cercetătorilor din Shanghai, unde va participa la două evenimente importante pentru lumea medicală: 7th International Symposium on Respiratory Diseases (www.isrd.org) şi Symposium on Advanced Biotechnologies & Instrumentations (www.sabish.org).
În cadrul celor două simpozioane, Popescu va susţine prezentările “Telocytes in Lungs & Pleura” şi “Current development and future of Telocytes”.
Participarea la cele 2 manifestări va fi urmată de o Conferinţă despre “Rolul şi importanţa Telocitelor în Medicina Celulară şi Moleculară” la Tongji University School of Medicine, Departamentul de Patologie şi Fiziopatologie.
“Aşteptăm un plus de interes în ceea ce priveşte telocitele şi bineînţeles stabilirea unor acorduri de cooperare ”, a precizat L.M. Popescu, referindu-se la vizita în Shanghai din luna octombrie.
“Telocitele reprezintă o descoperire considerată neaşteptată, dar de fapt este vorba despre sagacitate şi intuiţia noului. Telocitele sunt probabil un partener pentru celulele stem în procesul de regenerare şi reparare a inimii şi posibil în general a organismului uman. Cel puţin în cazul infarctului miocardic avem deja dovezi încurăjătoare”, a adăugat Acad. L.M. Popescu.
Statistica arată că în fiecare an, la nivel mondial 17,2 milioane de oameni mor din cauza bolilor cardiovasculare, 80% dintre ei fiind din ţările în curs de dezvoltare şi cele cu economii emergente.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 1997 cititori |
| PUBLICITATE |





47 vizitatori online










