![]() |
Există o mentalitate greşită a pacienţilor care consideră că li se cuvine oriceInterviu cu Dr. Viorica Naumov, Preşedinte Asociaţia Medicilor de Familie Brăila.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Care e relaţia cu Casa Judeţeană de Asigurări?
Avem o relaţie foarte bună, de colaborare aş putea spune, cu Casa Judeţeană de Asigurări. Dacă au fost probleme la nivel naţional, să spunem, cu privire la contractele CATO sau altele, le-am rezolvat prin întâlniri şi discuţii la nivel local şi naţional.
Cu ce probleme vă confruntaţi?
Sigur că există probleme uneori în relaţia medic de familie-pacient, avem o acţiune din ce în ce mai îngreunată, pe lângă acţiunile medicale gen consultaţii... Probleme apar pe partea scriptică, prescripţiile cu dificultăţi în ceea ce priveşte unele medicamente pe care vrem să le dăm pe răspunderea noastră. În plus, unii pacienţi nu au bani să îşi plătească medicamentele pe care le prescriem şi de aceea trebuie să le dăm o variantă alternativă. Unii solicită trimiteri speciale către alte specializări medicale, fără însă a spune în prealabil cu ce probleme se confruntă.
Există o mentalitate greşită a pacienţilor care consideră că li se cuvine orice, oricând, dar noi suntem supuşi unor reglementări. Uneori discuţiile dintre noi şi pacienţi degenerează iar noi trebuie să le explicăm de fiecare dată că trebuie respectată legislaţia.
Cum comentaţi metodologia referitoare la concediile medicale?
Pacientul nu poate solicita concediu medical după bunul plac. Dacă medicul consideră că pacientul are nevoie, doar atunci se poate elibera acest gen de concediu, bineînţeles după ce primeşte actele necesare, adeverinţă, declaraţie şi altele.
Reglementările în ceea ce priveşte concediul medical au îngreunat procedura aferentă. Pacienţii vin fără adeverinţă medicală şi vor ca totul să se rezolve foarte repede. Dacă este o urgenţă, se va rezolva, dar dacă nu, atunci aceştia vor trebui să aştepte şi să respecte tramităţile în vigoare - asta trebuie să înţeleagă în primul rând pacientul.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 1070 cititori |
| PUBLICITATE |
Există o mentalitate greşită a pacienţilor care consideră că li se cuvine orice
Comentarii |
Momentan nu exista comentarii.





45 vizitatori online










