![]() |
Inovaţia este cheia succesului BayerCristian Florea, Marketing Director al Bayer Schering Pharma România: "Credem că viitorul medicinei se bazează pe abordări individuale".
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Care sunt valorile care însoţesc strategia Grupului Bayer?
Misiunea noastră, „ştiinţa pentru o viaţă mai bună“, reprezintă chintesenţa obiectivelor şi valorilor care însoţesc strategia Grupului Bayer. Valorile noastre sunt reprezentate de strategie şi performanţă; inovaţie şi sustenabilitate.
Din punctul de vedere al performanţelor, Bayer este o companie puternică, cu un brand care a făcut istorie, bucurându-se de o reputaţie bună. Şi nu în ultimul rând, este un angajator atractiv pe piaţa forţei de muncă, atât locală, cât şi internaţională. Inovaţia a ocupat întotdeauna un loc principal în strategia noastră. Ca atare, portofoliul nostru de produse ţine întotdeauna cont de tendinţele globale.
Dorinţa de a reuşi, integritatea şi onestitatea, gândirea strategică, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, respectul pentru oameni, colaborările durabile cu partenerii noştri, grija faţă de mediul înconjurător sunt principalele noastre valori care conectează laolaltă oamenii noştri, brandurile şi rezultatele noastre. Iar ele sunt esenţiale pentru modul în care ne desfăşurăm activitatea.
Directorul General al Bayer România Andreas Damaske afirmă că „suntem o companie responsabilă“. Ce înseamnă acest lucru pentru cumpărători?
Bayer HealthCare, cu precădere Bayer Schering Pharma, are o viziune mai largă despre ceea ce înseamnă responsabilitatea socială, întrucât pentru noi înseamnă satisfacerea nevoilor generaţiilor prezente, dar şi ale celor viitoare, fie că ne referim la calitatea vieţii oamenilor, responsabilitatea faţă de produs, procesul de producţie sau mediul înconjurător.
De peste 150 de ani, inovaţia este cheia succesului Bayer şi stă la baza angajamentului nostru social. Acesta este motivul pentru care investim sume considerabile în fiecare an în cercetarea şi dezvoltarea de noi medicamente şi terapii.
Dorim ca toţi oamenii, indiferent de mediul din care provin, să beneficieze de acest progres, să aibă acces facil la orice tip de medicaţie sau investigaţie, astfel încât să le influenţeze viaţa într-un mod pozitiv. Şi atât timp cât echipa noastră rămâne preocupată de creşterea calităţii produselor şi serviciilor, are o atitudine pozitivă, respect pentru oameni şi înţelegere faţă de nevoile acestora, ne angajăm să contribuim la îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor, ajutându-i să se bucure de o viaţă mai bună şi mai lungă.
Care sunt calităţile oamenilor din echipa dvs.?
Echipa de marketing a Bayer Schering Pharma este formată din zece profesionişti cu expertiză bogată în domeniu şi, în general, cu background medical de specialitate. Profesionalismul, dedicarea, dorinţa de implicare, gradul înalt de experienţă şi know-how-ul sunt câteva dintre calităţile echipei mele.
În plus, mă bucur că ei reuşesc să acţioneze ca o echipă foarte bine sudată, ceea ce determină obţinerea unor performanţe şi rezultate ridicate.
Să vorbim puţin despre Bayer Schering Pharma.
Bayer Schering Pharma, membră a Grupului Bayer, este o companie de produse farmaceutice care îşi concentrează activitatea pe mai multe arii terapeutice, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul, oncologia, bolile infecţioase, hematologia, contracepţia, scleroza multiplă, dar şi agenţii de contrast pentru investigaţiile radiologice.
Credem că viitorul medicinei se bazează pe abordări individuale şi pe construirea de punţi de legătură între prevenţie, diagnosticare şi tratament. Astfel, începând cu Aspirin, medicamentul care a creat din 1897 un capitol fascinant în istoria medicinei, fiind totodată medicamentul cel mai studiat din lume, şi până la Xarelto, Nexavar, Kogenate etc, Bayer Schering Pharma face faţă acestor provocări prin intermediul produselor sale de succes care au la bază zeci de ani de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare în domeniul farmaceutic.
Despre campanile derulate pentru companiile menţionate ce ne puteţi spune?
În fiecare an, pe data de 26 septembrie, pe tot cuprinsul globului se sărbătoreşte Ziua Mondială a Contracepţiei, o campanie iniţiată de o serie de organizaţii guvernamentale non-profit de profil. Această campanie îşi propune să reducă numărul ridicat de sarcini neplanificate şi nedorite la nivel global, prin creşterea gradului de informare şi educare a femeilor cu privire la metodele contraceptive moderne.
Bayer Schering Pharma a susţinut primele trei ediţii din România, iar acum o pregăteşte pe cea de-a patra, care va avea loc în septembrie 2010. La ediţia de anul trecut, abordarea contracepţiei a fost una nouă şi diferită, cu un mesaj adresat tinerilor: „Viaţa ta, Opinia ta - Discută despre contracepţie!“. Scopul a fost acela de a încuraja tinerii să discute deschis despre sex şi contraceptie, atât cu partenerul lor, cât şi cu persoane de încredere, astfel încât să aibă toate informaţiile necesare pentru a putea preveni o sarcină neplanificată.
Impactul campaniei este cu atât mai mare cu cât, potrivit statisticilor oficiale, în România, anual în jur de 29.000 de fete sub 19 ani devin mame, iar alte 17.000 de fete din aceeaşi categorie de vârstă decid să facă întrerupere de sarcină.
În plus, în România există încă multe prejudecăţi legate de subiectul contracepţiei. Adolescenţii evită să discute despre acest subiect - de jenă sau de ruşine - ajungând să adune informaţiile de la persoane nepotrivite, de pe forumuri sau de la prieteni la fel de necunoscători.
De aceea, Ziua Mondială a Contracepţiei înseamnă în primul rând libertatea de a discuta despre aspectele contracepţiei, oferind o informare corectă. În plus, tinerii români au acum la dispoziţie platforma online www.your-life.ro, unde pot găsi toate informaţiile necesare despre contracepţie şi sexualitate.
Totodată, pe acest site ei pot afla opiniile altor tineri de pe tot cuprinsul globului, implicaţi în acest proiect la nivel mondial.
O altă campanie de mare anvergură este celebrarea celor 50 de ani de istorie a pilulei, campanie internaţională semnată Bayer Schering Pharma, lansată recent şi în România.
Apariţia pilulei contraceptive în viaţa femeilor din întreaga lume le-a oferit acestora libertatea de a face propriile alegeri şi de a avea o viaţă independentă. Spre deosebire de alte ţări, România are o istorie recentă, 20 de ani de când contracepţia a devenit legală, iar femeile pot utiliza anticoncepţionalele.
Astfel, în România, posibilitatea de a folosi o metodă de contracepţie eficientă şi sigură a încheiat un lung şir de probleme sociale şi medicale, pe care femeile le întâmpinau în perioada comunistă.
Prin urmare, prin campania „50 de ani de pilulă contraceptivă. Sărbătorim femeia, sărbătorim inovaţia“, ne propunem să evidenţiem importanţa pilulei contraceptive în viaţa femeilor şi inovaţia pe care pilula a adus-o la nivel mondial, oferind în acelaşi timp o imagine reală asupra evoluţiei femeii din trecut până astăzi.
De asemenea, campania atrage atenţia asupra necesităţii utilizării contracepţiei orale, spulberă miturile existente şi oferă informaţii utile despre efectele şi riscurile folosirii inadecvate a pilulei. Campania, care a debutat în Bucuresti, se va încheia la sfârşitul acestui an şi se va desfăşura şi în Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Cluj, acestei iniţiative alăturându-i-se personalităţi precum Prof. Dr. Radu Vladareanu, Aurora Liiceanu, Malvina Cservenschi etc.
Care este cel mai vândut produs în România?
Cel mai bine vândut produs din portofoliul Bayer Schering Pharma în primul trimestru al anului 2010 este contraceptivul Yasmin.
Care sunt factorii negativi şi pozitivi care pot influenţa vânzările?
Printre factorii pozitivi care pot influenţa vânzările se numără informarea medicilor şi farmaciştilor în privinţa opţiunilor terapeutice disponibile pentru diverse patologii şi a argumentelor ştiinţifice care stau la baza promovării lor. Un alt factor important îl reprezintă acordarea unei atenţii şi importanţe crescute prevenirii diverselor boli. Nu în ultimul rând, foarte importantă este creşterea accesibilităţii la tratamente inovatoare, de ultimă generaţie (sau la cele care şi-au dovedit eficacitatea şi profilul de siguranţă prin proba timpului) a pacienţilor prin alocarea de fonduri suficiente în cadrul sistemului de compensare/ rambursare a medicamentelor şi a programelor naţionale de sănătate.
Factorii negativi care pot influenţa vânzările sunt desele blocaje financiare care duc la acumularea de datorii importante din partea farmaciilor, spitalelor şi distribuitorilor către producătorii de medicamente, accesul limitat la tratament al pacienţilor (din lipsa de resurse financiare), întârzieri în actualizarea listelor de medicamente compensate, lipsa de predictibilitate şi transparenţa politicilor sanitare.
Care sunt atuurile pe care vă bazaţi când faceţi strategia de marketing?
Atuurile pe care le avem în alcătuirea strategiei de marketing provin în primul rând din calitatea produselor Bayer, demonstrată cu argumente ştiinţifice şi confirmată de beneficiile aduse pacienţilor în tratarea (sau prevenirea) diverselor boli în decursul timpului (Aspirin sărbătoreşte anul acesta 111 ani de la descoperire). Un alt atu important îl reprezintă echipa de marketing ai cărei membri, prin experienţa pe care o au, reuşesc să înţeleagă piaţa farmaceutică (cu toate variabilele ei şi condiţiile specifice) şi să ofere cele mai bune soluţii pentru creşterea accesului pacienţilor la tratamentele inovatoare propuse de Bayer Schering Pharma în România.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 1807 cititori |
| PUBLICITATE |





32 vizitatori online










