![]() |
România va participa la "Congresul şi Forumul Inimii" de la BeijingRomânia se află pe lista marilor cercetători ai lumii medicale reuniţi la “Congresul şi Forumul Inimii” din China, care se va desfăşura în perioada 12- 15 august.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Implicarea României în cadrul acestui eveniment se datorează eforturilor depuse de-a lungul anilor în cercetarea din medicină a echipei conduse de preşedintele Academiei de Ştiinte Medicale din România (ASMR) şi vicepreşedintele Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină (FEAM), academicianul Laurenţiu M. Popescu.
Un argument real adus şi la Beijing de către cercetătorii români îl constituie şi ultima descoperire în materie- Telocitele sau “celulele Popescu”.
În cadrul evenimentului care va debuta pe 12 august, echipa de cercetători din România va susţine o prezentare intitulată sugestiv: “Telocitele- O nouă abordare a ultrastructurii, regenerării şi reparării inimii", iar în cadrul celei de-a doua secţiuni a reuniunii “Repere în patologia bolilor cardiovasculare”.
Cercetătorii români, respectiv Laurenţiu Popescu, dr. Manole şi dr. Nicolescu, vor prezenta rezultatele obţinute la Bucureşti pe data de 13 august, într-o şedinţă plenară.
“Este o recunoaştere a valorii cercetărilor pe care le întreprindem la Bucureşti” a declarat Popescu. Despre Telocite, acesta spune că sunt “Nişte celule cu prelungiri enorme ca lungime, şi care există practic în fiecare organ, în afară de creier. Noi credem că aceste telocite formează o reţea în tot organismul şi ar putea fi un sistem interstiţial, cu organizare paralelă. Această ipoteză neaşteptată o vom prezenta la Beijing. În viitor, prin stimularea telocitelor se va putea realiza o mai bună reparare cardiacă, în special în cazul infarctului miocardic, principala cauză de mortalitate în contemporaneitate”, a mai declarat academicianul.
Organizatorul evenimentului “Congresul şi Forumul Internaţional al Inimii” este Centrul Naţional pentru Bolile Cardiovasculare- China (NCCD), condus de Prof. Shengshou Hu, unul dintre cei mai importanţi chirurgi cardiovasculari ai momentului pe plan mondial.
Acesta este şi Preşedintele Societăţii Chineze de Cardiologie, cu peste 2 milioane de membri. La Congres vor participa circa 1500 de cardiologi din China şi câteva sute de persoane din întreaga lume. Organizatorii se aşteaptă ca în acest an, succesul să fie răsunator, iar rezultatele celor patru zile de dezbateri să revoluţioneze lumea medicală, sub deviza: “Inovaţie- Medicina Translaţie- Sănătate”.
Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul www.chinaheartcenter.org
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 1888 cititori |
| PUBLICITATE |
România va participa la "Congresul şi Forumul Inimii" de la Beijing
Comentarii |
Momentan nu exista comentarii.





63 vizitatori online










