![]() |
Zentiva a avut rezultate foarte bune în perioada ianuarie- iuniePreşedintele Consiliului de Administraţie Zentiva spune că rezultatele obţinute se datorează echipei comerciale şi optimizării costurilor la toate nivelurile în zona de operaţiuni industriale.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
"Mă bucur să constat şi în cifre efectele pozitive ale unui proces complex de reorganizare comercială, care a inclus regândirea alocării resurselor în teren şi a prezenţei în piaţă, perfecţionarea proceselor de monitorizare a activităţii din teren şi a rezultatelor şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea sistemului de motivare a forţei de vânzări.
Suntem în continuare deschişi la orice formă de colaborare cu parteneri locali sau internaţionali pentru a folosi la maximum capacităţile de producţie de care dispunem, precum şi know-how-ul în zona comercială. Pentru 2010 ne-am propus, la nivel de Grup, consolidarea prezenţei în piaţă pe grupele terapeutice cheie (cardiologie, diabet, oncologie, sistem nervos central, medicina internă şi vaccinuri) şi lansarea de produse şi servicii eficiente pentru publicul român şi comunitatea medicală", a spus Dan Ivan, Preşedintele Consiliului de Administraţie Zentiva.
Rezultatele vânzărilor obţinute de Zentiva în perioada ianuarie- iunie 2010 au fost publicate la Bursă.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 729 cititori |
| PUBLICITATE |
Zentiva a avut rezultate foarte bune în perioada ianuarie- iunie
Comentarii |
Momentan nu exista comentarii.





66 vizitatori online










