Marius Barbulescu este medic specialist chirurgie generala

Apendicita poate avea multe poziţii, dar cea mai obişnuită este cea descendentă, inferioară. Localizarea cea mai frecventă este la nivelul părţii inferioare drepte a abdomenului, dar poate avea şi alte poziţii diverse: în spatele cecului urcând până sub ficat, coborând până la nivelul pelvisului lângă vezica urinară, sau chiar pe partea stângă, atunci când există o anomalie congenitală şi toate organele sunt inversate („situs inversus“). Inflamaţia apendicelui se numeşte apendicită. Poate fi acută sau cronică.

Apendicita acută reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de abdomen acut la copil. Lipsa sau întârzierea în diagnosticarea corectă şi tratarea chirurgicală a acestei boli are consecinţe deosebit de grave asupra copilului. Deşi este considerată o boală „banală“ cu un tratament chirurgical „simplu“ şi care se diagnostichează „uşor“, la copii în special lucrurile nu stau deloc aşa. Apendicita copilului poate avea simptome specifice faţă de apendicita la adulţi, şi de aceea, în multe cazuri, diagnosticul este întârziat, fiind stabilit de abia în stadiul complicaţiilor. Astfel, ruperea peretelui apendicelui – perforaţia apendiculară – apare în 80% din cazuri la copii sub 5 ani şi doar în 25% la adolescenţi. Până la 50% dintre copii au la momentul operaţiei apendicită gangrenoasă perforată, o formă evolutivă gravă.

Cauzele apendicitei includ cel mai frecvent obstrucţia (astuparea) lumenului apendicular de către un coprolit (rest dur de materii fecale) cu declanşarea unui proces infecţios ulterior.
Stadiile evolutive ale apendicitei acute includ forma catarală, forma flegmonoasă şi forma gangrenoasă, aceasta din urmă fiind cea mai gravă formă care apare prin progresia bolii netratată.

Simptomatologia apendicitei
Clasic, se descrie durere abdominală iniţială la nivelul epigastrului sau periombilical, urmată de lipsa poftei de mâncare (anorexie), greaţă şi vărsături. Durerea abdominală are un caracter continuu sau colicativ şi iradiază şi se localizează la scurt timp după debut în fosa iliacă dreaptă, sau în cadranul inferior drept al abdomenului. Pot să apară tulburări de tranzit intestinal, mai frecvent constipaţia, greu de constatat la copii, dar nu este exclusă nici diareea.

Se adaugă semne generale de tipul febrei uşoare circa 3800 C (semn inconstant la copii faţă de adulţi). Febra creşte doar în cazul perforaţiei apendiculare; mai degrabă o febră înaltă peste 3900 C indică medicului luarea în consideraţie a altor boli ale copilului, de tipul gastroenteritei, pielonefritei sau unei boli inflamatorii pelvine. De asemenea, alături de febra moderată se întâlneşte o accelerare a pulsului (tahicardie).

Examinarea fizică a abdomenului constată prezenţa durerii spontane sau provocate la palpare la nivelul cadranului abdominal inferior drept (dar acest semn clasic e prezent numai în situaţia normală a apendicelui!); se poate întâlni la acest nivel o durere acerbă doar la atingerea tegumentului (hiperestezia cutanată), ca şi semnele de iritaţie a peritoneului (membrane care tapetează pe interior cavitatea abdominală), apărarea musculară sau contractura reflexă musculară. Analizele de sânge pot arăta prezenţa unei leucocitoze (leucocite peste 8-10.000 elemente/mm3) iar cele de urină pot exclude o patologie renală.
Totuşi, această simptomatologie tipică nu este prezentă la peste 55% dintre copii prezentaţi la camera de gardă, peste 28% dintre ei fiind diagnosticaţi greşit deşi aveau apendicită acută.

Forme clinice particulare.
– Apendicita acută la nou-născut (0-1 lună). Deşi rară la această vârstă, ea poate să apară, debutând de multe ori direct cu peritonită (infecţia datorată perforaţiei apendiculare) în majoritatea cazurilor (peste 70%). Tabloul clinic include vărsături, diaree şi distensie abdominală, febra apărând doar după instalarea perforaţiei apendiculare. La examinarea abdomenului palpatoriu nu se constată apărarea musculară specifică în fosa iliacă dreaptă, ci numai o senzaţie de tensiune.

– Apendicita acută la sugar (sub 1 an). Debutul este brusc manifestat prin agitaţie şi plâns datorită durerilor abdominale; sediul durerii este periombilical. Alte semne includ diareea, distensia abdominală şi flexia coapsei datorată durerii.

– Apendicita acută la copilul mic (peste 1 an). Durerea abdominală este mai vagă, localizată difuz, ceea ce poate duce la greşirea diagnosticului. Apar vărsăturile, dar ele sunt sporadice; apărarea musculară la nivelul fosei ilace drepte este mai constantă şi identificarea acestui semn la palparea abdomenului stabileşte diagnosticul şi indică operaţia.

Diagnostic
Diagnosticul pozitiv se pune pe baza simptomatologiei enunţate anterior, a examenului fizic complet şi atent (incluzând şi tuşeul rectal care poate decela prezenţa iritaţiei fundului de sac peritoneal Douglas), a analizelor de laborator (leucocitoză), a radiologiei (radiografia abdominală simplă sau pentru excludere– radiografia pulmonară) sau chiar a mijloacelor imagistice (ecografia abdominală cu transductor special poate evidenţia modificările lojei apendiculare, poate constata prezenţa lichidului în peritoneu sau exclude o altă patologie asemănătoare, în special la fetiţe). Unii medici folosesc, pentru un diagnostic de acurateţe chiar tomografia computerizată sau chiar RMN, evitându-se astfel operaţiile inutile.

Diagnosticul apendicitei acute la copil trebuie pus cât mai rapid de la debutul simptomatologiei, altfel apar complicaţiile destul de rapid. Astfel, la copii mici perforaţia apendiculară apare la 12-15 ore de la debutul durerii, la 25% din copii fiind prezentă la 24 de ore de la debut iar la 48 de ore circa 80% dintre copii fac perforaţie.

Diagnosticul diferenţial trebuie să excludă alte afecţiuni cu simptomatologie asemănătoare: afecţiuni medicale (pneumonie bazală sau pleurezie dreaptă, gastroenterite, limfadenită mezenterică, boli infecto-contagioase – de tipul rujeolei, scarlatinei, gripei etc – parazitoze intestinale, ş.a.), afecţiuni urologice (colică renală, pielonefrite, etc.) sau afecţiuni chirurgicale (cel mai frecvent diverticulita Meckel sau invaginaţia intestinală).

Complicaţiile apendicitei se instalează repede la copii, unde evoluţia bolii este rapidă şi cu consecinţe mai grave decât la adult. Acestea sunt perforaţia apendiculară cu peritonită localizată (abcesul apendicular) sau peritonită generalizată (în care infecţia se răspândeşte în toată cavitatea abdominală). Netratată, apendicita perforată duce rapid la deces.

Tratamentul
Este prin excelenţă chirugical şi trebuie instituit cât mai precoce când infecţia este localizată. Constă în apendicectomie (excizia apendicelui), căreia i se asociază toaleta cavităţii peritoneale (în cazul peritonitei) şi drenajul peritoneal. Suspiciune clinică de apendicită obligă urgent la intervenţie chirurgicală dacă nu sunt alte contraindicaţii. Se admite că este mai puţin riscant să faci o apendicectomie fără să fie nevoie decât să amâni operaţia şi pacientul să dezvolte complicaţii – peritonită. Apendicectomia se poate efectua nu numai prin laparotomie ci şi pe cale laparoscopică, dar există mai puţină experienţă la copii. Tratamentul continuă postoperator cu administrarea de antibiotice specifice.

PUBLICITATE

Apendicita acută la copii



Comentarii

Adauga comentariu »

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.