![]() |
A fost lansată cartea “Farmacologie Homeopată – Aparatul respirator”Cartea continuă conceptul de farmacologie homeopatică pe care îl propune domnul profesor al comunităţii medicale.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
În data de 8 octombrie 2009, în eleganta sală a Academiei Medicale Române, a avut loc lansarea lucrării Acad. Prof. Dr. Farm. Dumitru Dobrescu cu titlul “Farmacologie Homeopată – Aparatul respirator”. Cartea, foarte apreciată de cei peste 200 de medici prezenţi, continuă conceptul de farmacologie homeopatică pe care îl propune domnul profesor al comunităţii medicale. “Lucrarea are rol triplu: ştiinţific, didactic şi farmacoterapeutic, structurarea cunoştinţelor de homeopatie făcându-se după un criteriu ştiinţific, cel farmacologic, cunoscând că medicamentul este baza pe care se fundamentează homeopatia”.
Proiectul, concept al Profesorului Dr. Dobrescu, consistă în două părţi (pe care autorul a încercat să le structureze ca pe o farmacologie “alopatică”): farmacologie homeopatică generală – carte apărută şi tradusă în limbile franceză şi engleză, pe care autorul o consideră ştiinţa medicamentului homeopatic; farmacologia aplicată pe aparate şi sisteme – acum cea a aparatului respirator. Vor urma farmacologiile pentru dermatologie, al aparatului gastroenterologic.
Lansarea cărţii “Farmacologie homeopată – Aparatul respirator” a fost precedată de conferinţa susţinută de Acad. Prof. Dr. Farm. Dobrescu în cadrul lucrărilor Congresului Naţional de Homeopatie, desfăşurat între 8 -11 octombrie.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 1589 cititori |
| PUBLICITATE |
A fost lansată cartea “Farmacologie Homeopată – Aparatul respirator”
Comentarii |
Momentan nu exista comentarii.





65 vizitatori online










