Cristina Anca Dascalescu este medic primar în medicina de familie, cu competenţă în api-fitoterapie

Prof. univ. dr. Florin Tudose este seful Departamentului Psihiatrie de Legatura din Spitalul Universitar de Urgenta, consilier al Ligii Romane de Sanatate Mintala

Cum să ne comportăm cu cei care încearcă să ne manipuleze? Cum să reacţionăm faţă de cei care vor să ne jignească?

Stimate domnule profesor, vă rog să vă prezentaţi, pe scurt, cartea dvs. de vizită.
Sunt profesor de psihiatrie şi psihopatologie la Universitatea "Spiru Haret" şi conduc primul serviciu de Psihiatrie de Legătură din ţară la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. În afara specialităţii de psihiatrie pe care am obţinut-o în 1984 sunt şi specialist în sănătate publică din 1989. Am competenţă şi ţin cursuri în calitate de lector în învăţământul postuniversitar în sexologie şi terapia durerii. Sunt autor şi co-autor a 14 cărţi şi manuale de specialitate, peste 130 articole publicate în reviste de specialitate şi câteva sute în presă. Principalele mele preocupări sunt legate de tulburările somatoforme, psihologia actului medical şi a situaţiei de a fi bolnav, stresul profesional şi comorbiditatea bolilor psihice în spitalul general.

Potrivit experienţei şi cercetărilor dvs., cum evaluaţi starea de sănătate psihică a românilor, în aceşti primi ani de la începutul mileniului III?
Din păcate, starea de sănătate psihică a românilor s-a înrăutăţit în ultimii 10 ani din cel puţin două motive. Primul - tranziţia, extrem de prelungită care necesită un efort de adaptare exagerat ce generează foarte mult stres şi confruntă persoanele cu situaţii particular de neobişnuite. Cel de-al doilea, la fel de grav, este îmbătrânirea demografică a populaţiei României. Bătrânii sunt mai fragili la factorii de mediu, au o patologie psihiatrică mai bogată, la care se adaugă tulburările de tip cognitiv: sindroamele deteriorative şi demenţa.

Ce reprezintă anxietatea şi cum o putem diferenţia de unele tulburări asemănătoare? Care sunt afecţiunile somatice asociate anxietăţii?
Anxietatea este o stare de nelinişte nejustificată, o anticipare negativă a viitorului care este văzut ca sursă a unor pericole nedefinite. Ea este însoţită de o serie de simptome somatice ca: tahicardie, dispnee cu tahipnee, transpiraţii profuze, tulburări de tranzit intestinal, uscăciunea gurii, nesiguranţă în mers şi slăbiciune musculară, parestezii în extremităţile membrelor, senzaţia de "valuri de rece şi cald". Diferenţa dintre simptomele somatice provocate de anxietate şi anxietatea apărută ca o reacţie la simptomele cardiace este relativ uşor de făcut, deoarece anxietatea diminuă rapid în prezenţa medicului şi odată cu ea şi simptomele somatice care cedează la administrarea de anxiolitice.

Dintre afecţiunile somatice asociate anxietăţii notăm: anemia, angina pectorală, astm, aritmii cardiace, cardiomiopatii, colagenoze, sindrom carcinoid, sindrom Cushing, anomalii electrolitice, hiperparatiroidism, hipertiroidism, hipotiroidism, hipoglicemie, insulinom, simptome de menopauză, prolaps de valvă mitrală, porfirie, pneumotorax, edem pulmonar. Această listă nu este însă exclusivă şi la ea se pot adăuga numeroasele stări de anxietate pe care unele medicamente le produc ca efecte adverse.

Cum să ne comportăm cu personalităţile dificile?
Pacienţii cu tulburări de personalitate sau comportamente regresive, internaţi, deseori au crescute anxietatea, furia, indignarea şi au o nevoie de a pedepsi sau un comportament evitant faţă de personalul secţiei. Medicul poate fi în situaţia de a reduce tensiunea prin educarea personalului cu privire la diagnosticul pacientului şi asupra motivaţiei pe care o are pentru reacţiile puternice afişate. Această abordare, ce se poate practica şi în cazul familiei, detensionează de obicei situaţia prin scăderea afectelor negative în rândul personalului spitalului şi, ca urmare a acestei schimbări, apare şi reducerea problemelor afective ale pacientului.

Atunci când există un conflict între personalul medical şi pacient, este esenţial să se aibă în vedere dacă plângerea pacientului este îndreptăţită. Dacă sunt probleme reale, atunci acestea trebuie corectate. Pentru unii pacienţi cu tulburări de personalitate, în special indivizii obsesiv-compulsivi, lucrul cu echipa implicată în tratamentul acestora poate ajuta foarte mult.

Îngrijirea cu succes a unui pacient cu tulburare de personalitate considerat dificil (agitat, revendicativ şi noncompliant), internat într-o secţie de spital, se bazează pe urmărirea şi îmbunătăţirea unor factori cum ar fi: comunicarea, personalul constant, explicarea şi justificarea atitudinilor terapeutice, limite ferme în ceea ce priveşte cererile excesive ale pacientului şi ameninţările acestuia.
Pacientul are nevoie să i se descrie simplu şi adevărat starea medicală pe care o are şi tratamentul pe care trebuie să îl urmeze. Pacientul poate încerca să despartă personalul, manipulând un membru împotriva altuia, prin relatarea unor variante diferite ale aceleiaşi poveşti unor persoane diferite. La raportul de predare-primire a turelor va fi obligatorie şi compararea versiunilor relatărilor acestor pacienţi.

Fiecare pacient are sentimentul că cineva trebuie să aibă grijă de el permanent. Deşi este dificil pentru personal să tolereze acest lucru, este important de reţinut că acest sentiment este modul prin care pacientul încearcă să facă faţă stării prin care trece atunci când este speriat. Acest comportament stârneşte un puternic contratransfer ce trebuie cunoscut şi evitat de către medic. Asiguraţi în mod repetat pacientul că înţelegeţi ce cere dar, deoarece credeţi că are nevoie de cea mai bună îngrijire posibilă, veţi continua să urmaţi tratamentul recomandat de experienţa şi judecata echipei care îl îngrijeşte.

Pacientul are o mulţime de cereri, uneori în conflict unele cu altele, şi se înfurie foarte repede atunci când aceste cereri nu-i sunt îndeplinite. Pacientul poate ameninţa că îşi va face rău singur sau că va părăsi spitalul dacă lucrurile nu se desfăşoară în modul aşteptat de el. Dacă pacientul ameninţă că îşi va face rău sau va face rău altora, trebuie să i se comunice că va fi imobilizat dacă va încerca să facă acest lucru. În orice caz, nu trebuie duse discuţii contradictorii permanente cu pacientul.

Pentru a putea realiza o comunicare eficientă, cum putem relaţiona cu persoanele introvertite?
Nu există o reţetă absolută pentru comunicarea cu persoanele introvertite, dar desigur că aceasta este mai dificilă şi cere în primul rând mai mult timp şi empatie din partea medicului. Introvertitul este un timid ale cărui trăiri sunt mai intense şi trebuie ţinut seama că introvertitul se va adresa medicului de regulă în situaţii mai grave decât persoanele extraverte sau ambiverte.

Ce sfaturi ne oferiţi, pentru a şti cum să ne raportăm la persoanele bolnave psihic din anturajul nostru?
Pentru a ne raporta corect la o persoană cu suferinţă psihică trebuie să ţinem seama în primul rând de faptul că există o serie largă de prejudecăţi privitoare la aceste suferinţe cărora, din păcate, medicul nepsihiatru le cade victimă. Astfel, acesta se aşteaptă ca bolnavul psihic să fie agresiv sau bizar. Pe de altă parte, având prea puţine cunoştinţe de psihiatrie, medicii consideră că bolnavii psihici ar trebui neapărat să aibă tulburări cognitive, să aibă în permanenţă idei delirante şi adeseori, indiferent de ceea ce spun pacienţii cu tulburări psihice, medicul consideră că acesta este un lucru absurd sau imposibil care se datorează bolii. Pentru a reuşi în comunicarea cu un pacient psihiatric, prima regulă trebuie să fie tratarea acestuia cu demnitate şi respect pentru individul uman, chiar dacă în momentul consultaţiei acesta se află în dificultate sau într-o situaţie particulară. Nu trebuie uitat că cei cu o suferinţă psihică pot avea numeroase alte probleme medicale cărora medicul este chema să le facă faţă.

Într-o lume agitată şi aflată într-o continuă schimbare, cum ne putem menţine echilibrul interior?
Este o întrebare deosebit de dificilă care nu poate avea un singur răspuns. În orice caz trebuie să ne raportăm în paralel şi fără teamă la ceea ce este nou şi se schimbă păstrându-ne reperele valoroase din trecutul nostru. Nimeni nu se poate schimba la fel de repede cum se schimbă lumea în jurul nostru, dar acest lucru nici nu este necesar. Important este să ne adaptăm într-un interval rezonabil la noile situaţii. Nimeni nu poate câştiga cursa cu timpul. Pentru echilibrul interior este important ca fiecare să aibă un hobby sau un mod particular de a se relaxa pentru a putea merge mai departe.

PUBLICITATE

Cum să comunicăm cu persoanele dificile?



Comentarii

Adauga comentariu »

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.