Prof. univ. dr. Ioan-Bradu Iamandescu este preşedintele Societăţii Române de Psihosomatică Aplicată şi Medicină Comportamentală.

Yujiro Ikemi, pionier al medicinei psihosomatice japoneze, consideră că, în cursul unei boli cronice severe sau fatale (desigur cu o limitare marcată a calităţii vieţii), se pot întâlni 4 tipuri de comportament faţă de stresul psihic (stress coping behaviour) implicat de avatarurile bolii respective:

1. Evitarea confruntării cu agentul stresor (boala)
Este echivalentă, după cum descrie autorul acestui tip de comportament, cu o centrare excesivă pe emoţie. Se întâlneşte în cazul unor boli cu prognostic fatal (SIDA, cancer) şi constă în:
- abuzul de stimulente - de la cafea şi alcool până la drog;
- inadaptare la exigenţele tratamentului, însoţită adesea de stare depresivă, cu izolare socială, "abandon de sine" şi culminând cu actul suicidal;
- tulburări de conversie variate ce pot îngreuna diagnosticul, sugerând o eventuală complicaţie a bolii (de exemplu, o pareză "funcţională" la un bolnav neoplazic poate sugera o embolie cerebrală metastatică).

2. Focalizarea excesivă asupra bolii
Implică o luptă disperată ("oarbă") cu aceasta. Este o atitudine rezumată în expresia "este decis sau să învingă, sau să moară". Constă în căutarea de remedii în rândurile medicilor - dar mai ales în mediile paramedicale sau ale medicinei alternative - şi înlăturarea mijloacelor de relaxare. Oboseala, mergând până la epuizare, accentuează ravagiile bolii (prin sondarea imunităţii, de exemplu) şi îi grăbeşte sfârşitul.

3. Supraadaptarea ("Overadaptation")
Reprezintă comportamentul adaptat în bolile cronice invalidante (de exemplu, reumatismul inflamator sau cel cronic cu afectare importantă a mobilităţii, boli dermatologice cu aspect inestetic etc.) şi mai ales la indivizii care percep dureros instalarea bătrâneţii. Este un amestec de coping* centrat pe emoţie (cel mai adesea, sau ca o rezultantă a tuturor stilurilor de coping), dar şi de coping centrat pe problemă (dar episodic şi cu tentaţia cvasipermanentă de abandon al problemelor insolvabile).

Se manifestă prin excese:
- în activitatea profesională: "refugiul în muncă", dar - întâlnind aspecte decepţionante şi neavând beneficiile "recuperării" în viaţa de toate zilele - subiectul este predispus la apariţia sindromului burnout (manifest sau doar schiţat);
- în stilul de viaţă: comportament autodistructiv prin consum excesiv de alcool (adeseori observat de cei din anturaj), fumat excesiv şi o activitate sexuală obsedantă şi dezordonată.
Rezultatele în plan patologic ale acestui stil de viaţă sunt, pe lângă sindromul burnout amintit, o serie de tulburări psihosomatice polimorfe, dar şi apariţia unor boli psihosomatice grave, precum infarctul miocardic sau a bolilor neoplazice.

4. Coexistenţa cu stresul
Este o soluţie recomandată tot mai mult în ultima vreme, nu numai în lumea medicală (atunci când o boală este nevindecabilă, dar nu este fatală), ci şi în planul vieţii personale a multor indivizi confruntaţi cu probleme imposibil de rezolvat într-un mod decisiv (inclusiv îngrijirea unor părinţi, copii sau fraţi cu grave tulburări somatice sau psihice). O expresie populară "Să ştii să-ţi porţi crucea" , de sorginte creştină, se întâlneşte cu optica sartriană de liberă asumare a destinului (ca de exemplu în piesa "Les mouches") şi ambele circumscriu un mod de comportament ce poate fi caracterizat prin următoarele:
- păstrarea unei gândiri pozitive şi a unei vieţi active, independente;
- trăirea plenară a bucuriilor vieţii centrate pe "aici şi acum";
- bunăvoinţă, corectitudine şi gratitudine faţă de cei din jur;
- evitarea solitudinii, izolării;
- păstrarea umorului şi apelul la acesta pe cât mai des posibil;
- apelul la religie (acolo unde este posibil).

*coping = mecanism de adaptare, de gestiune a stresului

PUBLICITATE

Tipurile fundamentale de adaptare la stres utilizate de bolnavii cronici



Comentarii

Adauga comentariu »

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.