Alin Popescu este medic specialist în Medicină Sportivă

Este bine ştiut că, dintre afecţiunile aparatului respirator, pneumoniile sunt unele dintre cele mai grave îmbolnăviri, reprezentând, în anotimpurile reci, cea mai frecventă cauză de spitalizare la sugar şi la copilul mic, cauză importantă de comorbiditate la persoanele în vârstă (peste 65 ani) şi la cei cu afecţiuni cronice asociate. Până în 1936, pneumonia era principala cauză de deces în SUA, în 2003 ocupând locul 7 împreună cu gripa. Anual, peste 60.000 de americani mor de pneumonie.

Pneumoniile sunt boli pulmonare inflamatorii acute având, în mod obişnuit, cauză infecţioasă, rareori fiind determinate de agenţi chimici sau fizici. Dintre cele infecţioase, pneumoniile bacteriene, virale şi fungice sunt cele mai frecvente. Factorii de risc incriminaţi în apariţia lor sunt: vârsta (peste 65 de ani şi sub 2 ani), fumatul şi poluarea atmosferică, consumul de alcool, anotimpul rece, boli cronice asociate (boli cardiovasculare, diabet zaharat, cancer, insuficienţă renală etc.), medicaţie imunosupresoare (citostatice, corticoizi), SIDA sau alte condiţii patologice cu imunitate deprimată, spitalizarea.

Calea obişnuită prin care pătrund microorganismele în plămân este cea aerogenă, adică prin inhalare. Căile respiratorii intrapulmonare sunt sterile la persoanele sănătoase, adică lipsite de microorganisme. Agenţii infecţioşi pătrund din nas şi din cavitatea bucală, odată cu aerul inspirat, în plămâni. Totuşi, particulele infecţioase ajunse în plămân pot fi eliminate prin strănut, tuse şi prin alte mecanisme existente chiar la nivel celular.

Dacă puterea de apărare a organismului este scăzută, microbii rămân activi la nivelul plămânilor şi se multiplică, determinând boala. Particulele infecţioase nu provin întotdeauna din afara organismului, ci unele se află deja în organism, în cavitatea nazală sau bucală, iar de aici pot ajunge în plămâni, mai ales în timpul somnului (exemplu: inhalarea secreţiilor nazofaringiene infectate).

Mai există şi alte moduri prin care poate apărea o pneumonie: infectarea plămânilor pe cale hematogenă (microbii circulă în sânge) sau pe cale exogenă (plăgi toracice care ajung până la plămâni). Pneumonia poate fi dificil de diagnosticat iniţial, deoarece ea poate debuta cu manifestări similare virozelor respiratorii sau gripei. Acestea sunt: apariţia bruscă a febrei, însoţită de tuse productivă, cu spută purulentă şi, în unele cazuri, cu durere toracică. Simptomele şi semnele de mai sus sunt comune mai multor tipuri de pneumonie, însă ele pot varia în funcţie de agentul patogen.

Pneumonia bacteriană este prototipul şi principala cauză de pneumonie bacteriană din ţara noastră. Streptococcus pneumoniae este cel mai frecvent agent patogen incriminat. Manifestările clinice ale pneumoniei pneumococice sunt relativ uniforme. Debutul este de obicei brusc, în plină sănătate, prin frison „solemn“, febră, junghi toracic şi tuse. La aproape 1/2 din bolnavi, manifestările pneumonice sunt precedate cu 2-10 zile de o infecţie de căi respiratorii superioare.

Frisonul „solemn“ poate marca debutul bolii - este de obicei unic, durează 30-40 minute, se poate însoţi de dureri de cap, vărsături şi este invariabil urmat de ascensiune termică. Febra este importantă, 39-40o C, junghiul toracic apare imediat după frison; este de obicei intens, are sediu submamar şi se accentuează cu respiraţia sau tusea. Tusea apare rapid după debutul bolii, este iniţial uscată, iritativă, dar devine productivă, cu sputa purulentă. Bolnavii, în cazuri grave, pot fi confuzi sau chiar deliranţi.

Pneumonia virală este cel mai frecvent tip de pneumonie infecţioasă, virusurile fiind incriminate în peste jumătate din totalul celor diagnosticate. Au, de obicei, manifestări atipice. Sunt precedate de infecţii ale căilor respiratorii superioare, pacientul prezentând secreţii nazale, obstrucţie nazală, uneori inflamaţie la nivelul faringelui, dureri musculare şi oboseală. Apoi apar tusea, modificările respiratorii şi durerea toracică. Febra are valori medii, dar sunt şi situaţii în care poate lipsi.

Pneumoniile virale pot sensibiliza organismul, care devine mult mai receptiv la infecţii, putând dezvolta ulterior şi o pneumonie bacteriană. Boli infecţioase precum gripa, pojarul sau varicela pot fi însoţite şi de pneumonii.

Diagnosticul pneumoniilor porneşte de la suspiciunea clinică (în urma anamnezei şi examenului fizic general) şi este confirmat de radiografia pulmonară (determină localizarea şi extinderea infecţiei pulmonare), examenul sputei şi al sângelui (pentru identificarea tipului de bacterie, teste serologice etc.) şi alte teste, în funcţie de severitatea bolii, de factorii de risc asociaţi şi de răspunsul la tratament (puncţie pulmonară, bronhoscopie cu fibră optică etc.).

Tratamentul pneumoniei depinde de severitatea simptomelor şi de agentul patogen resposabil. Vindecarea este cu atât mai rapidă cu cât persoana e mai tânără, cu cât diagnosticul s-a pus mai precoce, în absenţa unei afecţiuni cronice asociate şi în prezenţa unui sistem imunitar competent.

Pneumoniile: cea mai frecventă cauză de spitalizare a copiilor pe durata iernii

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.