![]() |
Regimul KousmineDr. Kousmine a înţeles că nu putea obţine rezultate reale şi durabile în tratarea maladiilor moderne fără a revigora organismul prin diverse metode care să-i redea acestuia capacitatea de vindecare. de Laura Matei |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Catherine Kousmine a fost un renumit medic şi cercetător, pionier în medicina nutriţională, care a demonstrat, prin studiile sale, că o stare bună de sănătate depinde de o dietă sănătoasă. Munca ei a fost centrată pe cercetări asupra cancerului, sclerozei multiple, artritei reumatoide şi a altor boli autoimune.
Conform teoriei sale, majoritatea maladiilor cronice actuale par a fi consecinţa indirectă a unei alimentaţii degradate progresiv şi insidios. Tot la fel, dacă o alimentaţie eronată generează probleme de sănătate, atunci revenirea la o alimentaţie sănătoasă reprezintă o armă terapeutică eficace.
Metoda Kousmine se bazează, de fapt, pe 5 principii fundamentale. În principal, "reforma alimentară":
- Reechilibrarea alimentaţiei pe baza anumitor alimente (cereale complete, uleiuri obţinute prin prima presare la rece, zahăr brun de trestie sau miere, fructe şi legume crude sau gătite...) şi oprind supraconsumul altora (cum ar fi margarinele).
- Igiena intestinală. Trebuie să ne ferim de o alimentaţie prea bogată în zaharuri şi proteine, care favorizează dezvoltarea florei de putrefacţie intestinale, sursă de maladii.
- Verificarea echilibrului acido-bazic urinar şi combaterea unei acidifieri anormale provocate prin lipsa anumitor oligoelemente şi vitamine.
- Corectarea dezechilibrelor minerale şi vitaminice.
- Implicaţiile psihice ale alimentaţiei.
Etapele regimului
Mic dejun. În locul tradiţionalei reţete: cafea cu lapte, pâine cu unt şi gem, se preferă ceaiul şi crema budwig.
Prânz. Consumaţi legume crude în salată, cu iaurt şi puţin ulei presat la rece, pătrunjel proaspăt sau uscat, sare, piper, suc de lămâie sau de mere. De asemenea, legume şi cartofi fierţi la abur. Ficat o dată pe săptămână, carne sau peşte slab, la cuptor sau grătar, cu un strop de ulei. Pentru vegetarieni: brânză slabă sau un ou moale. Zilnic, o porţie de cereale complete.
Gustare. Fructe crude.
Cina. Să nu fie mai târziu de ora 1900. Fără carne, dar pe aceleaşi principii ca şi prânzul.
Crema Budwig
Denumită şi „Deliciul dimineţii“ sau „Crema de 100 de ani“, este un amestec de fructe, cereale crude măcinate, oleaginoase şi produse lactate. Ea a fost creată de Johanna Budwig şi popularizată de Catherine Kousmine.
Cantitatea este pentru o porţie.
Amestecaţi cu furculiţa sau cu mixerul până obţineţi o pastă onctuoasă, albă:
· 4 linguriţe de iaurt din soia, tofu sau kefir din soia (pentru nonvegetarieni, iaurt simplu sau cremă de brânză slabă)
· 2 linguriţe din următoarele uleiuri obţinute din prima presare la rece, sub 450C: ulei alimentar de in, de nuci etc., schimbând zilnic cu alte uleiuri alimentare: floarea- soarelui, rapiţă etc.
Adăugaţi:
· sucul de la o jumătate de lămâie, la care adăugaţi pulpa (recuperată)
· 1-2 linguriţe dintr-un singur fel de seminţe oleaginoase crude, râşnite (fără sare sau vreun adaos, doar în stare crudă!): in, floarea-soarelui, susan, 3 nuci, 6 migdale, 6 alune, seminţe de dovleac, caju, castane etc. Nu le amestecaţi fiindcă au timpi de digestie diferiţi.
· 2 linguriţe de orez complet, o banană coaptă bine şi zdrobită sau 3 caise seci lăsate peste noapte în apă sau miere
· eventual, un măr ras sau tăiat bucăţele, cu coajă, sau alt fruct de sezon.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 2782 cititori |
| PUBLICITATE |





51 vizitatori online










