Ovidiu Brazdau este psiholog, lector universitar la Facultatea de Psihologie a Universitatii Ecologice din Bucuresti.

Ioan Puşcaş este directorul Centrului de Cercetări şi Asistenţă medicală din cadrul Spitalului din Şimleul Silvaniei, care îşi desfăşoară activitatea ca o secţie de boli interne cu 100 de paturi, dar şi cu un laborator de cercetări fundamentale. Paralel, dr. Ioan Puşcaş, este profesor universitar la catedra de boli interne şi gastroentorologie a Facultăţii de Medicină din Oradea, este, de asemenea, prorector la această universitate, ales pentru a doua oară. Este conducător de doctorat în medicină.

Cel mai citat medic român în revistele internaţionale se destăinuie.
Cum aţi descoperit Ulcosilvanilul?
Lucrurile sunt, în mare, relativ simple. Tratam bolnavi cărora trebuia să le elimin apa din organism cu nişte substanţe pe bază de sulfonamide, care erau cunoscute ca având efecte diuretice şi de eliminare a apei. Tratând într-unul din saloanele unde eram la secţia de interne din Şimleu, am observat la unul din bolnavi că-mi zice "domn' doctor, ştiţi, eu de când iau medicamentul ăsta nu mă mai doare stomacul". El de fapt avea nişte edeme, din cauza inconsistenţei cardiace, dar avea şi ulcer gastric. Tratat şi nevindecat. Şi atunci eu mi-am pus întrebarea "de ce"?

A doua zi, deja am pus 3 sau 4 bolnavi, pe care-i durea stomacul sau pe care nu-i durea stomacul, să ia medicamentul respectiv. Şi le-am determinat aciditatea înainte şi în fiecare zi, timp de 5 zile. În a 5-a zi toţi bolnavii erau anacizi, deci fără acid, li se blocase complet secreţia gastrică acidă. Am făcut apoi loturi de mai mulţi bolnavi şi, într-adevăr, mi-am dat seama că bloca complet secreţia gastrică acidă. Şi atunci am luat bolnavi cu ulcere.Am ales apoi 10 bolnavi de ulcer gastric, 10 bolnavi de ulcer duodenal şi după aceea am ales iar 30. Am realizat cercetarea propriu-zisă urmărindu-i radiologic, nu exista endoscopia atunci. Spectaculos, începând din a 5-a zi cel târziu în 14 zile, adică în 2 săptămâni, toate ulcerele se închideau.

Serendipitate?
Da, a fost o întâmplare fericită să găsesc primul medicament care bloca aciditatea în celulă. L-am brevetat în 1972 sub denumirea de Ulcosilvanil. După ce am finalizat toate studiile am trimis nişte lucrări în Argentina la Congresul Pan-American de Gastroenterologie care se ţinea la Buenos Aires în 1973. Şi, nu numai că mi-a venit invitaţie, dar, în una din cele 5 zile cât ţinea congresul, eram numit şi preşedinte al Congresului. Nu-mi venea să cred. M-am gândit că l-am prins pe Dumnezeu de un picior.

Le-am arătat la Bucureşti, dar au zis că nu-i interesează, să mă duc şi să mă descurc. Noi nu avem bani, noi nu dăm... În sfârşit, m-am dus cu banii mei, singur. Şi, la Congres, când am pus pe ecran minunile acelea de imagini din cercetare, au rămas ăştia mască atunci când au văzut cum se vindecă ulcerul. Efectul a fost imediat şi pentru mine. Câţiva reprezentanţi de la compania americană Cyanamid m-au invitat la New York pentru tratative, spunând că sunt interesaţi să fabrice medicamentul ăsta şi să tratez cu ei. Sigur, zic eu, dar nu pot să vă dau un raspuns, trebuie să mă duc să-mi anunţ ambasada... deci vă rog frumos să aşteptaţi. M-am dus la ambasada română care mi-a dat un delegat să mă însoţească... Fac un pic de ocoliş şi am ajuns la New York. La întâlnire a venit directorul firmei Cyanamid şi cu încă alţi doi oameni de ştiinţă care tot examinau radiologiile, tot le întorceau, tot se mirau, tot se îngrozeau... Ca să vă daţi seama de şoc, e bine să ştiţi că în acea perioadă ulcerul se trata doar prin operaţie...

Prima propunere a americanilor a fost să le vând produsul şi să rămân acolo. Mi-au oferit 750.000 $ pe an, timp de doi ani. În total un milion şi jumătate de dolari... Şi le-am zis că nu-mi convine. Spune directorul firmei "îţi dăm 1 milion pe an!" Nu! "Dom'ne, dar cât vrei?" Zic "nu vreau nimic, puteţi ajunge şi la 100 de milioane de $ că tot nu rămân. Eu mă duc acasă! Mă duc în ţara mea. Punct. Nu are rost să urcaţi preţul, nu are rost să discutăm". Şi n-am rămas! N-am rămas pentru nimic. Vă puteţi imagina că îmi puteam duce nu numai părinţii, ci toată Trăznea, comuna mea natală, poate şi satele vecine cu banii ăştia, dar n-am rămas. N-am rămas...

Şi aţi venit acasă?
Da, am venit acasă. Şi când am ajuns acasă, Tudor Vornicu, marele om de televiziune, imediat a venit la mine şi a făcut un interviu din acela lacrimogen... Cum m-am întâlnit eu cu mama la întoarcere, cum mi-a adus mâncare... apoi a început Păunescu.

Păunescu?
Da. Adrian Păunescu. Domnule, şi a început Păunescu cu patriotismul, că ăsta-i modelul, aşa trebuie facut..., aşa-s românii.... Ei, dar din momentul ăla nu a mai trebuit să mă rog de partid, de securişti să mă lase să mă duc la congrese. Am fost de atunci de 2, de 3 ori pe an, chiar şi de 5 ori... veneau ei cu invitaţiile şi cu biletul de drum... îmi asigurau tot, tot, tot. 

Cum aţi ajuns să-l vindecaţi pe Fidel Castro?
M-au chemat la Bucureşti, special pentru vizita lui Fidel Castro şi au vrut să-l văd eu la endoscopie.

Şi cu ce l-aţi tratat? Cu Ulcosilvanil?
Da, sigur că da, i-am dat Ulcosilvanil. Şi s-a vindecat. Dar nu numai el, toţi s-au vindecat domnule. Când mergeam la congresele americane şi dădeam procentele de vindecare, îmi era ruşine să zic 100%, dar ziceam 99,5% şi 99,8%, în alte articole ziceam 100% şi totdeauna ziceau, colegi din toată lumea, că eu sunt ăla cu 100% procent de vindecare. Am fost de atunci de vreo 40 de ori în America, am ţinut conferinţe unde vrei: în San Diego, San Francisco, Los Angeles, Orlando, Washington, Seattle. De exemplu, doar la Seattle am ţinut 16 conferinţe.

Cum aţi reuşit să faceţi Spitalul Orăşenesc din Şimleu Silvaniei?
La un moment dat, în acea perioadă în care mă ţineau toţi în braţe, vine la mine prim-secretarul de partid de la judeţ şi îmi zice: am fost trimis de conducerea superioară să-ţi alegi loc pentru un spital nou. Hai să-l alegem împreună, îi spun. Şi aşa am ales locul, pe deal aşa un pic, unde a fost CAP înainte. Mi-au aprobat un spital nou cu 430 de paturi de tip municipal. Noi, un buric de târg aici, un orăşel, să avem spital municipal! Şi mi-au dat 39 de milioane de lei, la care s-au adăugat contribuţiile de la întreprinderile din oraş şi din oraşele vecine. Şi aşa s-a ajuns la o sumă extraordinară, mult peste o sută de milioane.

Ce s-a întâmplat după 1990?
Totul a început cu directorul pentru Europa de la Centrul pentru Cercetări al companiei Cyanamid. A venit în România de 3 ori înainte de '89. De fiecare dată a stat câte o lună. Şi a mers pe la toate instituţiile statului, inclusiv la Ceauşescu, şi a cerut aprobare ca el să poată face contracte de cercetare cu mine. Şi numai m-am pomenit aici cu domnul pe care-l văzusem la New York. Şi îmi zice: "Dr. Puşcaş, avem aprobare pentru colaborări, ne interesează cum se formează acidul clorhidric, cum se blochează producerea de hidrogeni-ioni, cum se protejează mucoasa stomacului împotriva medicamentelor antireumatismale"...

Am ales trei teme şi am început cercetarea. Timp în care el tot timpul venea aicea. Ba era aici la mine, urmărea endoscopiile, ba era la laborator unde urmărea cercetările..., dar noi aşa de proşti eram că nu ne-am dat seama şi, chiar dacă ne dădeam, tot nu aveam ce face că era aprobarea de la Ceauşescu... Deşi am făcut scandal! Dar ce să fac? Ceauşescu  mi-a transmis vorbă tot prin primul secretar: "Să fii atent că din cauza ta ne putem pune rău cu americanii". A zis că să-mi fie limpede...

După care americanii au furat medicamentul?
Da, dar nu înainte să vindem milioane de cutii peste tot în lume. Dar americanii au fost deştepţi, au mai modificat puţin formula prin locurile neesenţiale, unii au luat un hidrogen de la un carbon l-au pus şi dincoace şi aşa mai departe, ca să evite brevetele mele de invenţie. Din momentul ăla au început să fabrice ei medicamentele care astăzi se numesc Omeprazol, Pantoprazol, Lansoprazol, Rabeprazol, Nexium, Losec şi altele. Dar astea sunt denumirile comerciale. De fapt, substanţa activă este aceeaşi, cea realizată de mine şi brevetată ca Ulcosilvanil.

Ce vreţi să transmiteţi medicilor români?
Aş vrea să-i felicit pentru eforturile pe care le depun în aceste condiţii de austeritate, sunt vremuri grele. Cred că această nouă conducere a MS va arăta mult mai mare interes faţă de medicina românească decât guvernele anterioare şi sunt absolut convins că lucrurile vor merge bine.

Scurta biografie:
- S-a născut la 10 iulie 1932, în comuna Trăznea, judeţul Sălaj. A fost condamnat de Tribunalul Militar din Cluj, pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale şi închis aproape doi ani. În 1962, a devenit medic secundar în Spitalul din Oradea, apoi transferat, la cerere, la Spitalul din Şimleul Silvaniei, unde devine medic specialist şi medic primar de boli interne.

- În 1976 urmează un curs de perfecţionare la Spitalul Bichat din Paris, iar în 1977 urmează un curs de specializare pe probleme de endoscopie digestivă, la Clinica Universităţii Leiden, din Olanda. Întors în ţară, introduce la Spitalul din Şimleu endoscopia digestivă.

- În 1980 este primul medic român care foloseşte videoendoscopia optică, iar din 1985 introduce videoendoscopia electronică. În 1987 este numit director al Spitalului din Şimleul Silvaniei, iar în 1990 devine directorul Centrului de Cercetări şi Asistenţă medicală, de aici, Centru care îşi desfăşoară activitatea ca o secţie de boli interne cu 100 de paturi dar şi cu un laborator de cercetări fundamentale. În paralel, dr. Ioan Puşcaş este profesor universitar la catedra de boli interne şi gastroentorologie a Facultăţii de Medicină din Oradea şi conduce numeroase doctorate în medicină.

- A obţinut 2 medalii de aur pentru descoperiri medicale şi are 42 de brevete de invenţii. Bogata activitate ştiinţifică, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, a fost prezentată în peste 600 de comunicări ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, la congrese naţionale şi mondiale.

- Are la activ 126 de priorităţi medicale pe plan internaţional, descoperiri popularizate în lume de către “Institutul de Informare Ştiinţifică” din Philadelphia, SUA. A publicat 17 cărţi de specialitate, mare parte din ele fiind traduse în engleză, portugheză, spaniolă, japoneză.

- Lui Ioan Puşcaş îi datorăm primul Simpozion Internaţional "Progrese în Fiziopatologia şi Tratamentul Ulcerului Gastric şi Duodenal, desfăşurat la Băile Felix, în Octombrie 1985.

Dr. Ioan Puşcaş: Medicul care a refuzat oferta de 2.000.000$ de la Cyanamid

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.