19 vizitatori online |
"Pacientologie"În timpul unui congres desfăşurat la Mainz în martie, am zărit în vitrina unei librării medicale, o carte ce mi-a atras atenţia într-un mod deosebit. de Ioan-Bradu Iamandescu |
 |
 |
 |
 |
 |
Prof. univ. dr. Ioan-Bradu Iamandescu este preşedintele Societăţii Române de Psihosomatică Aplicată şi Medicină Comportamentală.
Se intitula "Pazientologie". Din capul locului am bănuit că trata un întreg şir de concepte, dar şi de modalităţi practice de abordare într-o manieră riguroasă specific germană a pacienţilor, "stăpânii noştri." Într-adevăr, statutul social pe care-l dobândim ca pacienţi, atunci când suferim de o boală reală sau închipuită, ne transformă într-un anume fel modul de existenţă în cazul unor tulburări importante sau care pot sugera (împreună cu analizele emergente) o boală severă sau chiar fatală. Intrăm astfel în lumea reprezentărilor cognitive ale bolilor (Leventhal) a căror esenţă o constituie modul fantastic, cel mai adesea, în care apreciem perspectivele bolii, uneori neclarificate nici de către medici.
Ceea ce se-ntâmplă după ce ne-am căpătat şi am învăţat rolul de bolnavi, poate constitui un adevărat coşmar. Atât pacienţii noştri, cât şi rudele noastre relatează aproape îngroziţi aspectele uneori mizere ale saloanelor spitaliceşti al căror climat promiscuu este adesea depăşit de indiferenţa sau neglijenţele personalului de îngrijire care, în cel mai bun caz, se comportă strict profesional, centrat pe boală şi tratament, punând în paranteză sau, pur şi simplu, ignorând trăirile neexprimate ale pacientului (de la anxietate, lipsa de ajutorare şi până la lipsa de speranţă). În plus, în mintea pacientului are loc o adevărată dezbatere interioară asupra modului în care trebuie să traducă în faptă indicaţiile medicului, adeseori în contradicţie cu modul său de viaţă de până la îmbolnăvire şi implicând primejdia unor efecte secundare de care el, pacientul, a aflat fie de pe internet, fie prin contactul cu alţi bolnavi.
Cel puţin, pacientul externat din spital se vede într-o postură mult mai avantajoasă, de a putea decide - în limitele unor informaţii primite în cantitate variabilă - asupra participării sale la tratament, în concordanţă, tot variabilă, cu posibilităţile sale materiale şi cu puterea de convingere a medicului. Despre toate aceste aspecte psihologice şi sociale în calea finalizării actului terapeutic şi, în final, despre complexitatea relaţiilor dintre medic şi pacient aş fi fost foarte curios să aflu din cartea menţionată. Foarte surprins am fost să descopăr că cele mai multe din aceste aşteptări au rămas în van, dar în schimb, am descoperit o viziune extrem de complexă asupra interrelaţiilor dintre pacient şi medic, mediate şi întreţesute cu lumea medicamentului care aduce la "masa tratativelor" factori economici specifici actului medical: farmaciile, firmele de medicamente şi inevitabil, casele de asigurări.
Rezultatul integrării pacientului în jocul neaşteptat de complex al acestor factori este exprimat în succesul "managementului relaţiei cu pacientul" şi anume, în utilizarea unor aşa numite "chei ale succesului", care sunt reprezentate, conform autoarei Stephanie Hornung de către: empatie, personalizare, responsabilitate, legătură, soluţiile comune, resursele şi CONTINUITATEA.
Iată cum psiho-sociologia medicală se dilată, încorporând o nouă dimensiune, cea economică, între capitolele sale din ce în ce mai necesar a fi cunoscute de către acei medici care aspiră la o adevărată împlinire profesională.
Mai multe detalii în ediţia următoare.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 502 cititori |
|
|
PUBLICITATE |
