![]() |
Reforma în sănătate trebuie adoptată prin referendumCOPAC consideră că politicienii nu trebuie să se mai amestece în redactarea unei noi legi a sănătăţii, singurul mod în care aceasta se poate realiza acum este prin referendum.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) consideră că politicienii nu trebuie să se mai amestece în redactarea unei noi legi a sănătăţii, singurul mod în care aceasta se poate realiza acum este prin realizarea proiectului de către organizaţiile profesionale alături de societatea civilă, dezbaterea publică şi asumarea ei prin referendum.
Dezastrul din sistemul de sănătate nu este generat neapărat de către lipsa unei legi bune, ci de un management defectuos datorat politizării excesive şi a corupţiei din sistem. Întrucât viaţa pacienţilor este acum pusă în pericol, cerem decidenţilor luarea imediată a următoarelor măsuri:
- Publicarea pachetului de bază de servicii medicale la care asiguraţii au dreptul, respectarea lui şi despăgubirea de către CNAS a celor care sunt nevoiţi să plătescă pentru aceste servicii din cauza neasigurării lor de către furnizorii aflaţi în contract cu CNAS.
- Abrogarea Legii Coplăţii adoptată de Parlament
- Deblocarea posturilor din sănătate
- Asigurarea accesului pacienţilor la medicamentele necesare prescrise gratuit sau compensat
- Asigurarea transparenţei în cheltuirea fondurilor, aducerea în atenţia publică a faptelor de corupţie din sistem, a căilor prin care se fură banii din sănătate şi tragerea la răspundere în regim de urgenţă a celor vinovaţi
- Depolitizarea instituţiilor din sănătate, schimbarea imediată a managerilor neperformanţi numiţi politic, asigurarea unui management bazat pe performanţă, nu pe afiliere politică
- Interzicerea schimbării personalului de conducere de la toate nivelele din sistemul de sănătate timp de 6 luni după numirea unui nou guvern, cu excepţia ministrului şi a secretarilor de stat
“Considerăm că majoritatea acestor propuneri pot fi implementate imediat, în baza legislaţiei actuale, în aşa fel încât viaţa pacienţilor să nu fie pusă în pericol. Decidenţii nu trebuie să aştepte o nouă lege, ci să transpună în practică măsurile care intră în responsabilitatea lor, ca să facă sistemul cât de cât funcţional” ne-a declarat Gheorghe Tache – Preşedintele COPAC.
În aceste momente tensionate din societate pe tema sănătăţii, COPAC atrage atenţia asupra mediatizării publice a reprezentanţilor unor aşa numite organizaţii de pacienţi sau pentru pacienţi, care nu fac decât să implice politic mişcarea pacienţilor din România. Aceste false organizaţii de pacienţi nu reprezintă pacienţii şi dau dovadă că nu sunt altceva decât nişte instrumente politice.
“O organizaţie de pacienţi îşi reprezintă membrii indiferent de afinităţile politice ale acestora, pentru că sunt pacienţi. O organizaţie de pacienţi este apolitică prin lege şi este foarte periculos pentru ea să intre în politică, pentru că poate afecta pacienţii pe care îi reprezintă şi întreaga luptă a pacienţilor pentru drepturile lor. De aceea cerem mass mediei să nu mai promoveze sub această mască diverse persoane care vin şi fac politică la televizor, arătând clar că sunt doar nişte instrumente politice şi nu reprezintă pe nimeni”, ne-a declarat Iulian Petre, vicepreşedinte COPAC.
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 262 cititori |
| PUBLICITATE |





43 vizitatori online










