![]() |
Cum procedăm când un pacient are simptomele trezirii energiei Kundalini?Maeştrii spun că practica yoga începe după trezirea lui Kundalini. Simpotomele însă pot fi intrepretate ca schizofrenie, halucinaţii sau blocaje cardiace. de Ovidiu Brazdău |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Ovidiu Brazdău este psiholog, lector universitar la Facultatea de Psihologie a Universitatii Ecologice din Bucuresti.
Am avut prima experienţă a trezirii energiei Kundalini în 1995, datorită practicilor yoga. Trezirea energiei a însemnat o trezire la viaţă a tuturor corpurilor subtile, de la bioenergie şi emoţii, la minte şi supraconştiinţă. La mine efectele au fost imediate, dar abia acum, la 15 ani de la acel moment, am început să înţeleg ce am trăit şi am început să văd altfel bolile şi evoluţia spirituală.
Sunt susţinător al psihosomaticii, dar şi un susţinător al tehnicilor yoga şi al metodelor alternative. Trezirea energiei Kundalini poate genera apariţia şi ulterior dispariţia subită a halucinaţiilor, problemelor de ficat, rinichi, inimă şi altele. Pentru că, pur şi simplu, energia este prea multă. Şi îi ia ceva timp organismului să se adapteze şi să o proceseze!
Nu există cercetări relevante, dar din estimări se pare că aprox. 3-5% din populaţie are spontan treziri ale energiei Kundalini. Ceea ce înseamnă că 3-5% dintre pacienţi sunt greşit diagnosticaţi. Cu o simplă căutare pe Google după „Kundalini Awakening Symptoms“ puteţi găsi liste şi explicaţii detaliate cum să identificaţi şi cum trebuie să procedaţi când aveţi un pacient care prezintă simptomele trezirii lui Kundalini. Ce diagnostic să puneţi? Conform DSM IV, diagnosticul este „Problemă religioasă sau spirituală“.
Pentru celelalte simptome, de exemplu aritmii sau dureri pe coloana vertebrală, se recomandă tratamentul clasic de reechilibrare, dar în niciun caz nu e bine să interveniţi dur! De ce? E simplu! Organismul se adaptează singur în câteva luni! Şi dacă organismul nu se adaptează, Kundalini „adoarme“ la loc. Spontan, în mod natural, fără tratament! Undeva acolo în ADN-ul nostru, avem o regulă: să nu primim mai mult decât putem duce.
Lansez o invitaţie profesorilor din cadrul Facultăţilor de Medicină: dacă doriţi să prezentaţi viitorilor medici aceste informaţii, anunţaţi-mă. Şi voi veni cu plăcere oriunde în ţară! Şi nu singur, ci însoţit de câteva persoane care au energia Kundalini trezită şi care pot demonstra live ce se întâmplă cu organismul nostru sub efectul energiei Kundalini!
| « inapoi [adauga articol] | Articol vizualizat de 3643 cititori |
| PUBLICITATE |
Cum procedăm când un pacient are simptomele trezirii energiei Kundalini?
Comentarii |
Momentan nu exista comentarii.





45 vizitatori online










