Care sunt primele amintiri din cariera dumneavoastră?
Am avut de ales între meseria de inginer şi cea de medic. În primii doi ani la Liceul Negruzzi din Iaşi am fost atras de ştiinţele exacte. Îmi plăceau problemele din Gazeta Matematică, îmi plăcea să intuiesc rezolvarea lor, să aplic formule, să ajung la rezultatul final. Ultimii ani i-am făcut la Liceul Militar "ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, o şcoală cu o programă foarte densă în materii reale. Când mi-am pus problema ce voi face după bacalaureat, am ales examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Atunci, dirigintele meu m-a dus într-o sală de operaţii, mizând că mă voi răzgândi după ce am să văd acolo. Asta nu s-a întâmplat şi în două săptămâni m-am decis. În anul întâi de facultate am avut un mic şoc la anatomie, în sala de disecţie – 20 de cadavre tocmai scoase din formol, acoperite de cearşafuri albe, aşteptau aliniate, pentru ca noi să învăţăm mii de noţiuni şi denumiri. Am simţit o uşoară disperare, un regret că nu regăsesc nimic din ce mă atrăgea la formulele de matematică şi fizică. Am avut senzaţia că am greşit încercând să fac altceva. Mai târziu nu a mai fost nicio problemă, chiar niciuna.

Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre o formare în urologie?
Ceea ce a urmat a venit firesc, în tot ce a însemnat formarea mea ca student, ca tânăr medic şi ca specialist. Am absolvit facultatea în 1977. În 1979, clinica de la Fundeni se pregătea să efectueze primul transplant renal. A fost un moment de cotitură pentru mine. Am decis să rămân ca asistent stagiar la urologie şi să lucrez cu marele profesor Eugen Proca. M-am înscris la concurs şi am reuşit. Pe 8 decembrie 1979, chiar de ziua mea de naştere, eram asistent stagiar. În 1997 am devenit directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal "Fundeni". Nu a fost deloc simplu să aduc această clinică la o dimensiune
internaţională.

Ce v-a marcat cariera?
L-am avut profesor pe Eugen Proca, unul dintre puţinii profesori adevăraţi de la acea vreme, om extrem de inteligent, cultivat, deştept, un foarte bun chirurg doritor să progreseze profesional. Am intrat într-o clinică cu un standard profesional extrem de ridicat. S-a adăugat apoi plecarea în Statele Unite, în 1984, la o specializare în chirurgie sub microscopul operator. Am fost printre puţinii care înainte de 1989 au reuşit să iasă din ţară. Ce am învăţat în America a fost capital. În 1985, am ajuns să fac primele autotransplanturi testiculare din România, sub microscopul operator, şi primele operaţii de impotenţă vasculogenică. A fost o şansă extraordinară să plec apoi în fosta Germanie de Vest, la Hamburg şi la Munchen, şi să-mi însuşesc tehnicile de endorologie, de spargere a calculilor renali prin unde de şoc.

Ştim că în România transplantul renal s-a făcut încă din '90, însă cu donatori în viaţă. Cum s-a trecut la transplantul renal cu donatori aflaţi în moarte cerebrală?
Din decembrie 1989, istoria a început să se scrie altfel. Transplantul renal era realizat încă din 1980. În aceşti nouă ani, la Fundeni au avut loc 27 de operaţii, toate cu donatori în viaţă, compatibili imunologic cu cel care primea. Nu se ştia pe atunci de compatibilitate, de medicaţie imunosupresoare, cum să faci organismul să accepte un organ străin, să nu-l respingă. în 1993 am avut o discuţie cu prof. Proca şi i-am spus că etapa transplantului cu rinichi de la donatori în viaţă este depăşită şi că ar trebui să începem prelevarea de la donatori în moarte cerebrală. Am trimis un fax în Statele Unite, unde aveam deja prieteni, cerându-le suportul pentru a efectua un stagiu de pregătire în recoltarea de organe de la donatori în moarte cerebrală. Am primit răspuns favorabil. Între 1993 -1994 am făcut pregătire la Cleveland şi la Louiseville. Acolo m-am pus la punct cu tot ce înseamnă recoltare de la donator în moarte cerebrală, transplant, imunosupresie, şi cu tot ce însemna urologia superperformantă americană.

După stagiile de pregătire făcute în străinătate aţi revenit în România. De ce?
După ce am preluat manageriatul acestei clinici, pot spune că am reuşit să transfer aici o parte din urologia americană. În 2000, această clinică a ajuns la standarde internaţionale. Totul era nou - dotarea tehnică, blocul operator, secţia de reanimare şi departamentul de transplant. De asemenea, toţi colegii mei au făcut stagii de pregătire în afară. Eu cred că am reuşit să depăşim decalajul. Nu singur, pentru că singur nu se poate. Mai întâi cu mine, tot timpul, petrecând câte 14 - 15 ore pe zi în spital. Nu se putea altfel. Nu puteam accepta, cu modul meu de a gândi şi de a aprecia lucrurile, ca la sfârşitul fiecărei zile să nu iasă lucrurile bine.

Care au fost rezultatele acestui efort?
Avem acum la clinică o experienţă uriaşă şi uluitoare. Pe anumite paliere de specialitate întâlnim standardele actului medical la nivel european în chirurgie urologică, oncologică şi tot ce ţine de transplantul renal. De fapt, nu mai există în Europa o clinică de dimensiunile acesteia, cu o capacitate de 200 de paturi. Avem nouă săli de operaţie numai pentru urologie, 22 de paturi de terapie intensivă pentru chirurgie urologică, un departament de transplant renal de 32 de paturi. Toată activitatea centrului este organizată în aşa fel încât acoperim toate segmentele specialităţii - tot ce înseamnă chirurgie urologică oncologică, litiază, andrologie, enderologie, chirurgie pediatrică şi de altfel orice aspect al celor 12 subspecialităţi ale urologiei. Nimeni, în momentul de faţă, în România, nu poate să mai cuprindă toată specialitatea urologică. La noi, fiecare medic este specializat într-o ramură a urologiei, astfel încât adunând ce face fiecare să realizăm un întreg. De aceea nu veţi întâlni în România cazuri nerezolvate în acest domeniu al medicinei, încât să fie nevoie să fie rezolvate în străinătate. Suntem o clinică de chirurgie urologică, dar în acelaşi timp şi o unitate de învăţământ. Avem studenţi care îşi fac stagiul de pregătire aici. Avem medici rezidenţi, medici urologi care vin la supraspecializare în centrul de excelenţă în urologie din cadrul Asociaţiei Europene de Urologie.

Absolvenţii de medicină au tendinţa de a pleca peste hotare. Cum explicaţi acest lucru?
Aici avem de-a face cu un fenomen global, la nivel european, întâlnit şi în Germania, de exemplu. Există acolo o migraţie masivă a specialiştilor către Scandinavia şi Anglia. A scăzut foarte mult interesul pentru medicină, au scăzut câştigurile, iar cei care absolvă medicina fie pleacă din Germania, fie nu profesează. Se întâmplă ca golul de acolo să fie umplut de români. Tendinţa medicilor români este să plece pentru un venit decent. Un rezident în România este plătit cu 600 RON, în timp ce în afară are 2.000 de euro.

Cum a ajuns Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal "Fundeni" să fie recunoscut la nivel european?
Am organizat congrese europene, precum şi Congresul Mondial de Urologie. Marii specialişti urologi din Europa şi din întreaga lume au venit la congresele noastre şi la noi la clinică. Acum 13 ani, Asociaţia Americană de Urologie a hotărât să sprijine financiar două centre din Europa de Est, unul dintre ele fiind chiar cel de la Fundeni. Am primit ajutor şi de la Asociaţia Europeană de Urologie (echipament şi schimb de experienţă). Dar aceste lucruri nu vin niciodată singure. Dacă nu-ţi prezinţi activitatea, dacă nu intri în relaţie cu restul specialiştilor din afara ţării, singur nu poţi să progresezi. Competiţia este cea care conduce la succes.

PUBLICITATE

Centrul de Chirurgie Urologică Fundeni este recunoscut la nivel european



Comentarii

Adauga comentariu »

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.