Utilizator nou? Inregistreaza-te | Ai pierdut parola?

LOGIN      
Boli si tratamente
vezi toata lista

Sondaj

Pe durata internării v-aţi cumpărat singur/ă unele materiale sanitare?

 DA.
 Nu.

Statistici online

Astazi este: 18 Dec. 2014
Ora 7:49 AM
12 vizitatori online
5981 utilizatori inregistrati

Load time: 0.21 s
 

Zentiva lansează Rosucard, un medicament pentru reglarea colesterolului

Zentiva lansează Rosucard, un medicament pentru reglarea colesterolului

O reducere cu 25% a nivelului colesterolului total poate scădea mortalitatea cauzată de boli cardiovasculare cu 42% şi probabilitatea unui incident cardiac cu 34%.

 

Zentiva lansează primul generic de rosuvastatină de pe piaţa românească. Această substanţă este considerată cea mai eficientă statină, asigurând  atingerea ţintelor terapeutice ale colesterolului după doar 6 săptămâni de tratament, la pacienţii cu dislipidemie.

Tratamentul cu rosuvastatină se adresează persoanelor cu hipercolesterolemie, inclusiv celor diagnosticate cu ateroscleroză în fază precoce sau avansată. Considerată drept cea mai puternică statină, rosuvastatina are o eficacitate terapeutică dovedită în timp, printr-un program larg de studii.

Dupa 6 săptămâni de tratament, până la 80% dintre pacienţi au atins ţintele terapeutice recomandate de Ghidul European de prevenţie a bolilor cardiovasculare.

Nivelul crescut al colesterolului reprezintă un factor major şi independent de risc cardiovascular, de aceea managementul dislipidemiei este una dintre măsurile obligatorii recomandate de ghidurile de specialitate pentru reducerea riscului de a dezvolta afecţiuni cardiovasculare. S-a observat că la o reducere cu 25% a nivelului colesterolului total, mortalitatea cauzată de boli cardiovasculare poate scădea cu 42% şi probabilitatea unui eveniment cardiac cu 34%.

“Ateroscleroza reprezintă o afecţiune cu evoluţie cronică al cărei risc poate fi evaluat la distanţă (la 10 ani), aplicând reguli simple de predicţie. Din păcate, efectele devastatoare ale aterosclerozei sunt rezultatul unor fluctuaţii de risc pe termen scurt, rezultând în evenimente acute cum ar fi infarctul de miocard sau accidentul vascular cerebral. Prevenirea lor implică controlul constant al proceselor de vulnerabilizare care au loc în peretele vascular. Una dintre armele redutabile care permit un astfel de control sunt statinele. Medicamentele aparţinând acestei clase nu sunt egale în eficienţa lor preventivă. Ultima generaţie de statine, caracterizată printr-un efect intens şi siguranţă, şi-a demonstrat superioritatea în mai multe studii care au inclus un număr mare de pacienţi. Cum riscul aterosclerotic interesează un segment semnificativ din populaţie, accesul la tratamentul cu statine trebuie optimizat în paralel cu conştientizarea şi avertizarea despre risc”, a declarat G.A. Dan, doctor la Clinica de Medicină Internă şi Cardiologie, Spitalul Clinic “Colentina”.

“Prevenirea complicaţiilor cardiovasculare reprezintă o prioritate în managementul clinic al diabetului zaharat, care ar trebui să vizeze nu doar controlul glicemic, ci şi controlul lipidic, tensional şi ponderal. În controlul lipidic, tratamentul cu statine este prima opţiune, conform ghidurilor internaţionale. Rosuvastatina a dovedit un control rapid şi la un grup semnificativ crescut de persoane, concomitent cu reducerea semnificativă a ratei de progresie a plăcii de aterom", a declarat Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Cluj-Napoca.

În România, peste o treime din populaţie este afectată de hipercolesterolemie şi această cifră este în continuă creştere. Pacienţii cu dislipidemie nu prezintă  simptome. În timp, însă, valorile crescute ale colesterolului duc la afectarea vaselor de sânge prin constituirea plăcilor de aterom (ateroscleroză), ceea ce creşte riscul de evenimente vasculare (infarct de miocard, accident vascular cerebral). De multe ori, pacienţii cu dislipidemie nu sunt diagnosticaţi şi nu ajung să fie trataţi la timp şi corespunzător. De aceea este foarte importantă verificarea valorilor colesterolului, care se poate face printr-o analiză a sângelui.

Dacă valorile colesterolului sunt crescute, medicul poate recomanda modificarea stilului de viaţă şi, atunci când este necesar, tratament medicamentos.

“Din păcate, la mulţi pacienţi cu hipercolesterolemie, schimbarea regimului alimentar şi scăderea în greutate nu reuşesc să reducă nivelul colesterolului la valorile normale. În acest context, prin lansarea Rosucard. oferim pacienţilor din România o soluţie terapeutică: cea mai potentă statină, rosuvastatina, la un preţ accesibil. Comparativ cu alte statine, rosuvastatina asigură cea mai mare reducere a colesterolului, având totodată un profil de siguranţă şi tolerabilitate dovedit”, a declarat Dr. Ovidiu Saltas-Dabija, Director Medical sanofi-aventis.

“Pe piaţa de statine avem deja o prezenţă importantă şi de succes, Simvacard fiind în prezent lider de piaţă în număr de unităţi şi de pacienţi trataţi în România. Rosucard completează portofoliul Grupului sanofi-aventis dedicat prevenţiei şi tratării afecţiunilor cardio-vasculare şi oferă persoanelor cu valori crescute ale colesterolului posibilitatea să folosească un medicament cu un efect terapeutic rapid şi la un preţ accesibil”, a declarat Dr. Sorin Iancu, Marketing Manager Zentiva, parte a Grupului sanofi-aventis.

Rosucard este disponibil în concentraţii de 10, 20 şi 40 mg şi se află pe lista medicamentelor compensate cu 50%, putând fi distribuit numai pe bază de prescripţie medicală.

Despre Zentiva, parte a Grupului sanofi-aventis
Zentiva este parte a Grupului sanofi-aventis începând cu luna martie 2009. Portofoliul de produse al companiei acoperă o gamă largă de arii terapeutice, însă se concentrează asupra bolilor cardiovasculare, afecţiunilor inflamatorii, durerii, infecţiilor şi bolilor sistemului nervos central, precum şi asupra bolilor gastrointestinale şi urologice.
« inapoi

Articol vizualizat de 16079 cititori

PUBLICITATE

 
 
Spitale si centre medicale
Harta Spitale si Centre Medicale

Recomandare video
Campania "Diabetul nu doare" 2013 - 2014   Campania "Diabetul nu doare" 2013 - 2014

Reţeaua Info-Sănătate, FADR şi CMR, în parteneriat cu Boehringer Ingelheim România, Abbott, Roche Diabetes Care România, Worwag Pharma GmbH&Co.KG şi Societatea de Neuropatie Diabetică au lansat campania educaţională "Diabetul nu doare".

vezi toate video »

© Reteaua Info-Sanatate, 2008-2014 | Conditii de utilizare | Statistici Info-Sanatate.ro
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805

   
Adnet

Developed by OPUSDESIGN