În condiţiile în care dezbaterea proiectului legii sănătăţii riscă să alunece într-o dispută politică stânga vs. dreapta, dată fiind importanţa temelor directe şi a celor implicite din proiectul noii legi a sănătăţii considerăm necesar un referendum pentru adoptarea acestei legi. Avem în vedere faptul că adoptarea legii sănătăţii implică decizia privind modalitatea de organizare a statului român în ceea ce priveşte dimensiunea sa socială şi responsabilităţii pentru asigurarea ei.

Neîncrederea domnului Preşedinte Băsescu în sistemul sanitar public este de fapt supărarea împotriva administratorilor acestui sistem de clasa (şi clientela) politică. Ineficienţa sistemului public dă seama de ineficienţa administrativă a partidelor politice. Asistăm la recunoaşterea incapacităţii administrative în sistemul sanitar a clasei politice, mascată de dorinţa de privatizare totală. O singură soluţie se desprinde de aici, a căror aplicare o cerem: administrarea asigurărilor sociale de sănătate şi a unităţilor sanitare aferente prin mecanismele de dialog social (bipartit, şi nu tripartit), îndepărtând clasa politică de periculoasa vecinătate a banilor publici în acest sector.

Domnul Preşedinte Băsescu are dreptate: creşterea cheltuielilor pentru sănătate nu a fost însoţită de o îmbunătăţire semnificativă a serviciilor de sănătate. Atragem atenţia că au crescut însă conturile celor care administrează sau aprovizionează sistemul, s-au înmulţit în preajma banului public vilele şi mainile celor chemaţi să-l gestioneze. Or, privatizarea radicală a întregului sistem public sanitar nu ar însemna în acest moment decât legalizarea unui concubinaj preexistent, privaţii de mâine fiind administratorii de astăzi. Că este aşa, o demonstrează modelul privatizării: societăţi care urmează să cheltuiască banul public, nefiind nevoiţi să înveţe a colecta bani într-un sistem privat. E mai curând încercarea de intrare în legalitate a unor afaceri preexistente (în condiţiile presiunii U.E. pentru măsuri anticorupţie), cantitatea şi calitatea serviciilor medicale urmând să fie aceeaşi sau chiar să scadă.

Nu trebuie să cădem într-un extremism al privatizării, mai ales în ceea ce priveşte sistemul sanitar. Nucleul dur trebuie să-l constituie sistemul public, ce include asigurările sociale de sănătate (colectare şi cheltuire), medicina de urgenţă, şi o linie de spitale publice cu acoperire naţională. Decizia privind eliminarea sistemului public din sectorul sanitar este inevitabil una greşită atât în ceea ce priveşte medicina de urgenţă cât şi întreaga zonă socială a sănătăţii, care implică garantarea unui pachet de bază de servicii medicale pentru toţi contribuabilii.

Dezbaterea privind legea sănătăţii nu este până acum atât o bătălie între principii cât una între interese personale: oamenii preşedintelui versus oamenii partidelor politice. Considerăm necesară o dezbatere în care politicul să tacă în ceea ce priveşte soluiţile punctuale, lăsând experţii, cetăţenii şi profesioniştii sănătăţii să vorbească. Nu jocurile intereselor financiare vor oferi soluţiile potrivite, ci dorinţa cetăţenilor pentru garantarea unui pachet de servicii medicale concrete, nu doar pe hârtie, şi speranţa salariaţilor din sănătate de a-şi dovedi competenţa într-un sistem sanitar românesc în care au tot ceea ce le trebuie, aşa cum o fac atunci când lucrează în alte ţări.

Nu mai vrem experimente nici de dreapta nici de stânga! Pe baza dezbaterilor riscăm alunecarea în una sau alta dintre poziţiile extreme. Considerăm că sunt necesare atât menţinerea unui anumit segment al sectorului public în sistemul sanitar cât şi privatizarea unui sector din acest sistem. Esenţa bunei funcţionări a sistemului stă în armonizarea sectorului public cu cel privat.

Membrii noştri de sindicat nu sunt conservatori pentru că sunt intelectuali, ci sunt înţelepţi pentru că gândesc. Ceea ce se numeşte astăzi rezistenţă la schimbare se va numi mâine înţelepciune.

Va exista un sistem unic de sănătate la nivelul U.E. doar dacă acesta va fi privat. Nimeni nu doreşte sisteme sociale de sănătate pan-europene (cu excepţia noastră şi a ţărilor sărace). Să nu ne punem speranţe deşarte că U.E. va veni să ne rezolve problemele noastre sociale; or, sănătatea este la noi în primul rând o problemă socială.

Apreciem poziţia echilibrată în ceea ce priveşte disputa dreapta vs. stânga la nivelul U.E. a Franţei şi Germaniei, ţări care militează pentru o măsură care este propusă şi susţinută şi de Confederaţia Europeană a Sindicatelor: introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare. Exemplul lor ar trebui urmat, ponderând tendinţa noastră către un liberalism extrem, manifestat prin privatizarea totală a sistemului sanitar.

Decizia privind sistemul sanitar este una ce trebuie să ţină cont de rezultatul alegerilor de anul acesta, dacă vrem să nu schimbăm iarăşi schimbarea; prea desele schimbări din sistemul sanitar constituie deja o sursă de stres pentru pacienţi şi salariaţi.

În condiţiile în care dezbaterea pentru legea sănătăţii tinde să se transforme într-un război politic ce riscă să afecteze în mod iremediabil cetăţenii, este necesară implicarea unui alt for de decizie care să tranşeze disputa, respectiv opinia naţiunii, fiind vorba de o alegere strategică pe care naţiunea trebuie s-o facă. Referendum-ul ar putea fi organizat odată cu alegerile, diminuând considerabil problema costurilor implicate.

PUBLICITATE

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România solicită un referendum



Comentarii

Adauga comentariu »

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.