Gina Gheoca este psihoterapeut cu formare adleriană, Managing Partner Reţeaua Info-Sănătate.

Există o posibilitate ca în viitorul apropiat, doctorii să descopere un medicament care să elimine complet virusul Hepatitei B?

Medicamentele s-au îmbunătăţit şi acum este posibil să reducem numărul de titruri. Problema este că viru­sul se instalează, de cele mai multe ori, în genom şi asta înseamnă că e foarte greu de eliminat. Nu trebuie să scapi de virus în totalitate ca să reduci riscul de îmbolnăvire sau de a face cancer la ficat. Există nişte studii, şi mai este nevoie şi de altele, care arată că e posibil să fie necesar doar să scădem numărul de titruri ca să amânăm efectele bolii pentru mulţi ani, chiar pentru o perioadă mai îndelungată decât rata obişnuită de viaţă.

Tratamentul ar semăna cu cel aplicat celor care suferă de hipertensiune. Aceştia au o tensiune ridicată şi nu au simptome, dar li se dau medicamente, care cu timpul se îmbunătăţesc. Ei îşi pot trăi liniştiţi viaţa şi pot muri din alte motive, fără să aibă vreodată simptome. La fel e şi pentru cei care au probleme cu colesterolul şi iau medicamente ca să scadă nivelul acestuia. Ei nu au simptome legate de această afecţiune. La fel se întâmplă şi în cazul hepatitei B. Se pot administra medicamente pentru a scădea nivelul de titruri şi nu se dezvoltă imunitate.

Astfel, oamenii pot avea o viaţă normală fără simptome timp de 20, 30 de ani sau chiar mai mult. Încă nu ştim cât este prelungirea. Studiile arată că e vorba de o prelungire semnificativă. Asta e bazat pe faptul că oamenii nu sunt nemuritori şi nu trebuie trataţi la nesfârşit, pentru că pot muri din altă cauză. Ca şi concluzie există posibilitatea să avem multe medicamente, care nu sunt toxice şi care scad nivelul de titruri şi deci de risc.

Acestea sunt momentan în stadiul de dezvoltare?

Unele sunt disponibile şi acum şi sunt foarte bune. Dar multe sunt în stadiul de dezvoltare. Din păcate nu se alocă prea mulţi bani pentru studierea he­patitei B. Suma reprezintă o fracţiune din fondurile alocate pentru studiul virusului HIV. Spe­răm că vom primi mai multe fonduri, care vor accelera dezvoltarea unor tratamente mai bune.

Care e cel mai mare risc de răspândire a virusului he­patitei?

Depinde de practicile locale. Sunt variate. Cel mai mare factor de transmitere, în toată lumea, se înregistrează de la mamă la copil. Vaccinarea copiilor, de la o vârstă fragedă, în unele cazuri administrarea de gamaglobulină, e eficientă pentru prevenirea virusului. Eficienţa nu e 100%, dar în orice caz trece de 90%.  Nu există nici un vaccin eficient 100%, aşa că 90%, chiar 85% e foarte bine.

Foarte multe boli au fost prevenite. De exemplu, nişte studii recente din China relevă o descreştere majoră în cazul copiilor în ceea ce priveşte stadiul de purtător al virusului. E vorba de o descreştere de la 15% la 1%. De asemenea a fost văzută o descreştere a mortalităţii datorate hepatitei B. Programele naţionale s-au axat în principal pe vaccinarea copiilor, iar asta e foarte bine.

Atunci când sunt infectaţi, copiii au mai multe şanse să devină purtători, decât dacă sunt infectaţi când sunt adulţi. Programele naţionale nu sunt universale. Nu toţi copii sunt vaccinaţi. Astfel, există programe pentru cei care nu au fost vaccinaţi când s-au născut. Copii care au până în 19 ani sunt vaccinaţi, deoarece după această vârstă riscul de infectare scade foarte mult.

E foarte bine că există un program pentru vaccinarea celor care nu au fost vaccinaţi. În unele ţări există vaccinare universală de peste 15 ani, iar rata de oameni vaccinaţi e foarte mare. Şi transmiterea sexuală e o cauză. Şi aici vaccinarea ajută. Există programe pentru vaccinarea adolescenţilor, deoarece nu toţi au fost vaccinaţi când erau copii. Toate acestea sunt realizabile, datorită unui vaccin eficient.

Cum putem preveni transmiterea virusului de la oamenii care sunt deja infectaţi?

E vorba de criteriile pri­vind administrarea tratamentului. Dacă tratezi o persoană şi reuşeşti să diminuezi nivelul de titruri, chiar dacă nu elimini în totalitate virusul, dar îl aduci la un nivel aproape imposibil de detectat, acea persoană va prezenta un risc mai mic de a transmite virusul. Posibilitatea transmiterii e mult diminuată.

Am inventat vaccinul în 1969 şi a fost nevoie de ceva timp ca să fie acceptat conceptul, până în anii 1970. Testele efectuate în New York au arătat eficienţa vaccinului şi acesta a fost acceptat şi introdus în sistem, în 1982. Programele de vaccinare au început atunci, deci au trecut peste 20 de ani. În curând o mare parte din oameni vor fi protejaţi.

Doriţi să transmiteţi ceva medicilor din România?

E foarte important să existe o cunoaştere aprofundată a transmiterii. E foarte important să aibă foarte mare grijă la transmiterea de sânge de la o persoană la alta. Acum câţiva ani se făceau transfuzii mici din rezerve comune de sânge. Asta a reprezentat un dezastru în câteva cazuri. Dar acum se cunosc pericolele injectării sângelui şi nu se mai folosesc rezerve comune de sânge.

De asemenea, sângele folosit trebuie să fie testat cu grijă, pentru ca persoanele infectate să nu transmită mai departe viruşi prin rezerve comune. Toate aceste aspecte sunt incluse în cunoaşterea problemelor pe care le implică hepatita. E nevoie de mai multe informaţii, de educarea publicului şi de familiarizarea cadrelor medicale cu aceste probleme. Chiar dacă nu există un succes de 100%, e totuşi un progres major în toată lumea. Numărul de persoane infectate cu acest virus e în continuă scădere.

Aproape că he­pa­tita nu mai este considerată o problemă, deşi există 350.000 de persoane purtătoare. În România există un număr mare de bolnavi ca şi în SUA şi China. Deşi programele de vaccinare nu sunt perfecte, sunt destul de eficiente şi probabil se vor îmbunătăţi.

Noi speranţe pentru Hepatita B: în căutarea progresului

Comentariu
Introdu codul alaturat

Momentan nu exista comentarii.